Versiunea completă
Companii

Hexol Lubricants emite obligatiuni de 400.000 de euro

Hexol Lubricants emite obligatiuni de 400.000 de euro

Claudia Medrega · 22 aprilie 2005 · 2 min de citit

Producatorul si distribuitorul de carburanti Hexol Lubricants din Oradea va lansa pe 29 aprilie o emisiune de obligatiuni garantate in valoare de 15 miliarde de lei (circa 400.000 de euro), fondurile fiind destinate modernizarii capacitatilor de productie existente.

Potrivit prospectului de oferta publica, cele 15.000 de obligatiuni oferite spre subscriere vor fi vandute la un pret egal cu valoarea nominala de 1.000.000 de lei pe titlu si vor avea o maturitate de doi ani.

Obligatiunile corporatiste sunt nominative, neconvertibile, garantate si sunt emise in forma dematerializata.

Perioada de derulare a emisiunii de obligatiuni este 29 aprilie-13 mai. Intermediarul ofertei este SSIF Intercapital Invest.

Emisiunea de obligatiuni are o dobanda calculata dupa formula “clasica”, folosita in cazul obligatiunilor municipale, ca medie intre dobanda medie pe piata interbancara pentru depozite (BUBID) si credite (BUBOR), la care se adauga 2,5%.

Dobanda va fi platita semestrial de catre emitent, primul cupon avand o rata de 12%.

In caz de suprasubscriptie, alocarea obligatiunilor se va face conform principiului “primul venit, primul servit”, in ordinea inregistrarii formularelor de subscriere.

Plata principalului se va realiza la scadenta, intr-o singura transa, catre investitorii inregistrati ca detinatori de obligatiuni la data de referinta.

Obligatiunile Hexol sunt garantate, riscul de neplata fiind acoperit printr-o polita de risc financiar emisa de compania de asigurare reasigurare Certasig.

Compania intentioneaza ca dupa inchiderea ofertei sa tranzactioneze obligatiunile prin intermediul Bursei de Valori.

Sumele atrase din imprumutul obligatar vor avea ca destinatie dezvoltarea si modernizarea capacitatilor de productie existente, acoperirea nevoilor curente ale societatii si investitiile in utilaje de productie si ambalare.

De asemenea, fondurile vor putea fi folosite pentru investitii in parcul auto, respectiv pentru modernizarea spatiilor de productie si a depozitelor de marfa.

Hexol are ca obiect de activitate producerea si distributia de carburanti si alte produse similare si are un capital social de 7 miliarde de lei.

Principalul actionar al companiei este Daniel Serghei Condratov, cu o detinere de 89% din capitalul social.

Compania a obtinut in 2004 o cifra de afaceri preliminata de 89,25 miliarde de lei, in crestere cu 64%, comparativ cu anul 2003. Profitul net preliminat raportat de Hexol anul trecut a fost de 160 milioane de lei, in urcare cu 121%, fata de 2004.

In categoria obligatiunilor corporatiste emise pana in prezent se incadreaza sase emitenti, dintre care trei banci (Raiffeisen Bank, BRD-Groupe Societe Generale si Finansbank), doua societati de leasing (TBI Leasing si BCR Leasing) si compania de constructii si dezvoltare imobiliara Impact.

Citește și