Hidroelectrica a intrat oficial în zodia insolvenței
Tribunalul București a admis deschiderea procedurii de insolvență la Hidroelectrica, companie care produce un sfert din energia din România, și a desemnat firma Euro Insol, controlată de avocatul Remus Borza și propusă de Remus Vulpescu, șeful Hidroelectrica, drept administrator judiciar.
Tribunalul București a admis deschiderea procedurii de insolvență la Hidroelectrica, companie care produce un sfert din energia din România, și a desemnat firma Euro Insol, controlată de avocatul Remus Borza și propusă de Remus Vulpescu, șeful Hidroelectrica, drept administrator judiciar.
Decizia este executorie, dar poate fi contestată la Curtea de Apel București.Declanșarea procedurii de insolvență este o decizie fără precedent în care cel mai mare producător de energie din România cu o valoare estimată la 3,5 mld. euro trece din administrarea statului în administrarea unei firme specializate în insolvență.
“Avem mandat nelimitat. Putem face orice ne permite legea. Vom lua orice decizie doar după o analiză temeinică, obiectivă și fără presiuni. Nu pot să mă pronunț acum despre contractele încheiate de Hidroelectrica, dar prin lege administratorul judiciar poate să denunțe toate contractele păguboase pentru companie”, a spus Remus Borza citat de Mediafax. Cererea de insolvență a fost motivată de Hidrolectrica prin lipsa de bani pentru a plăti dividende și furnizori, șeful Hidroelectrica declarând că creditele la bănci sunt achitate la timp. Potrivit unor surse din piață, Guvernul pregătește o ordonanță de urgență prin care oferă garanții de stat pentru creditele de 2,15 mld. lei pe care le-a luat Hidroelectrica de la bănci, protejând astfel băncile de constituirea de provizioane, procedură normală atunci când firma debitoare intră în insolvență.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026