Hidroelectrica vrea un parc eolian
Hidroelectrica, cel mai ieftin producator de energie aflat in portofoliul statului, spune ca de saptamana aceasta va demara negocieri cu mai multi dezvoltatori romani in privinta achizitiei unui parc eolian de 100 MW
Hidroelectrica, cel mai ieftin producator de energie aflat in portofoliul statului, spune ca de saptamana aceasta va demara negocieri cu mai multi dezvoltatori romani in privinta achizitiei unui parc eolian de 100 MW, a declarat directorul general al companiei, Mihai David, citat de Mediafax, fara sa dea detalii suplimentare. Acesta ar fi primul pas pe care compania il face in domeniul energiei eoliene, investitia in construirea unui parc de 100 MW fiind de circa 150 mil. euro. De asemenea, reprezentantii companiei sustin ca in 2010 Hidroelectrica va construi prima centrala pe biomasa din portofoliu, in care estimeaza ca va investi 40 mil. euro. In total, reprezentantii companiei spun ca Hidroelectrica va construi in anii urmatori cinci centrale pe biomasa, investitiile totale ajungand la 200 mil. euro.
-
Mai multe necunoscute decât date sigure despre Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al României: Tot ce se știe acum cu jumătate de an înainte de producție este că OMV Petrom are 30 de contracte semnate, în timp ce Romgaz lucrează încă la licitațiiBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026
-
Trei jucători, Lactalis, FrieslandCampina și Arla, au 65% din vânzările de unt, o piață de 150 mil. euro. Locul trei din piață nu are fabrică în România, iar de la liderul Lactalis o parte din vânzări vine din import (brandul President).Companii · 12 noiembrie 2026
-
Conferința ZF Digital 2026. Cel mai greu pentru un start-up românesc este să vândă în străinătate, nu să construiască produsulBusiness Hi-Tech · 12 noiembrie 2026