Hora din Dealul Spirii

Despre chefurile bucurestenilor se pot scrie cel putin zece carti dolofane. Toti calatorii straini care s-au perindat prin oras au apreciat placerea localnicilor de a petrece, uneori in stransa legatura cu lehamitea de a munci.

Nu pierdeau nici un sfant si nici o alta ocazie de a se strange laolalta, cu o carafa plina ochi alaturi si de a trancani despre politica, spre disperarea Domnilor si a Agiei. Acest “prost obicei”, cel de a petrece, mai era insotit si de negustorie; in fata hanului, a carciumii sau la “iarba verde”, la Filaret, Dealul Spirii ori la Bordei apareau ca din pamant bragagii, halvitarii, olteni cu fructe. O spectaculoasa litografie de Wonneberg surprinde o asemenea petrecere a bucurestenilor de rand, tarani care au dat uitarii muncile campului pentru a trai de azi pe maine ca zilieri. Petrecerea a fost probabil ocazionata de culegerea strugurilor din viille care se lafaiau la soare pe joasele dealuri din sud-estul Capitalei (in “dialect” bucurestean, “la carstovul viilor”). Cu aceasta ocazie se inaltau “dulapuri” pentru copii, cum vedem in stanga imaginii, iar parintii si tinerii se incingeau in hora, in jurul tiganilor lautari. Bautura era platita de un om al proprietarului, numit pe aceste meleaguri vataf – o sluga care supraveghea culesul si se ingrijea ca interesele “boierului” sa nu fie cumva stirbite de vreun om prea lacom sau de hoti.

Unde anume, pe Dealul spirii, s-a incins hora desenata de Wonneberg, e dificil de precizat. Inclin sa cred ca pe Puisor, fiindca se vad la orecare distanta doua turle de biserica, turle care nu pot fi decat ale uneia dintre cele doua biserici existente in zona: Spirea Veche si Spirea Noua.