Horațiu Mălăele cântă în Funeralii fericite/ de Ziarul de duminică
Ciclu de cinema românesc în Cartaxo ICR Lisabona în colaborare cu Centrul Cultural din Cartaxo și cu Mosaico - Associação Cultural do Cartaxo organizează, în perioada 7-28 iunie, un ciclu de cinema românesc în cadrul căruia vor fi proiectate unele…
Ciclu de cinema românesc în Cartaxo
ICR Lisabona în colaborare cu Centrul Cultural din Cartaxo și cu Mosaico – Associação Cultural do Cartaxo organizează, în perioada 7-28 iunie, un ciclu de cinema românesc în cadrul căruia vor fi proiectate unele dintre cele mai apreciate creații ale regizorilor noului val, recunoscute și premiate la cele mai prestigioase festivaluri internaționale de film din ultimele două decenii: Oamenii de la bloc mor după muzică, Mihai și Cristina, Poveste de la Scara C, Marilena de la P7 de Cristian Nemescu, Furia de Radu Muntean și Marfa și banii de Cristi Puiu.
Ciclul de cinema românesc este integrat în programarea festivă pe lunile mai, iunie și iulie a acestui an, menită a aniversa împlinirea a 8 ani de existență a modernului Centro Cultural de Cartaxo (foto 1) și constă în proiecții de film în trei zile de vineri ale lunii. Centro Cultural do Cartaxo (CCC) a fost inaugurat în data de 10 iunie 2005 pe locul unde, în ce-a de-a doua jumătate a secolului trecut, cinema-ul a făcut parte din dinamica culturală locală: vechiul Cine-Teatro Ribatejo, deschis în anul 1947 și care a funcționat până în 1988.
După ce Australiei i-a fost rezervată luna mai, României îi este dedicată luna iunie, urmată fiind de Danemarca în luna iulie. La ora 22h00, publicul din Cartaxo și din împrejurimi va putea vedea în premieră, în data de 7 iunie, peliculele semnate de Cristian Nemescu, în 14 iunie Furia de Radu Muntean și în 28 Marfa și banii de Cristi Puiu.
Peste 90.000 de persoane au vizitat salonul de carte Bookfest 2013 (foto 2), a declarat Mihai Mitrică, directorul Bookfest. El a precizat că un bilanț al ediției de anul acesta a Bookfest va fi făcut public în următoarea perioadă.
Circa un milion de volume au pregătit editurile participante la cea de-a opta ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, care s-a desfășurat în perioada 29 mai – 2 iunie, în complexul Romexpo din București.
Cei peste 200 de expozanți – edituri și distribuitori de carte din România – s-au desfășurat pe 10.000 de metri pătrați, în pavilioanele C1-C5 din complexul Romexpo.
Lucian Boia, Radu Beligan, Emil Hurezeanu, Lucian Croitoru sunt doar câteva dintre personalitățile care au fost prezente la Bookfest 2013, alături de 24 de autori și profesioniști ai cărții prezentați de invitatul de onoare al ediției, trioul Germania, Austria și Elveția.
Salonul Internațional de Carte Bookfest este o manifestare de tradiție organizată de Asociația Editorilor din România, sub egida Federației Editorilor din România, cea mai importantă confederație patronală din mediul editorial românesc. Bookfest s-a impus încă de la prima ediție, în 2006, în spațiul cultural ca un eveniment care promovează lectura și accesul consumatorilor de carte la produsele editoriale de calitate. Partenerul evenimentului este Ministerul Culturii.
Scriitorii se întorc în Casa Monteoru pentru decernarea premiilor Uniunii Scriitorilor
Festivitatea de decernare a premiilor Uniunii Scriitorilor din România (USR) pe anul 2012 va avea loc pe 10 iunie, ora 18, la Casa Monteoru (foto 3), din Calea Victoriei, numărul 115, fostul sediu al USR, care a fost restituit recent moștenitorilor familiei Monteoru. Scriitorul Nicolae Prelipceanu, directorul de imagine al USR, a declarat că proprietara Casei Monteoru vrea să țină imobilul la dispoziție pentru festivități culturale. “Proprietara a anunțat că va ține la dispoziție sala pentru festivități culturale. Ea a propus și ca festivitatea de decernare a premiilor Uniunii Scriitorilor pe anul 2012 să se țină acolo, în Sala Oglinzilor”, a spus Nicolae Prelipceanu.
Mircea Cărtărescu, Andrei Pleșu, Radu Aldulescu, Filip Florian, Simona Sora și Florina Ilis se numără printre nominalizații la premiile Uniunii Scriitorilor din România (USR) pe anul 2012. Juriul de nominalizări al Uniunii Scriitorilor din România este format din George Vulturescu (președinte), Gheorghe Glodeanu, Paul Aretzu, Alex Goldiș și Gabriela Gheorghișor. Premiile vor fi decernate după întrunirea celui de-al doilea juriu, cel de premiere.
La secțiunea Poezie au fost nominalizați: Șerban Axinte, cu volumul “Păpădia electrică” (editura Casa de Pariuri Literare), Vlad Moldovan – “Dispars” (Cartea Românească), Aurel Pantea – “Nimicitorul” (Limes), Nicolae Prelipceanu – “La pierderea speranței” (Casa de Pariuri Literare), Liviu Ioan Stoiciu – “Substanțe interzise” (Tracus Arte), Radu Vancu – “Frânghia înflorită” (Casa de Editură Max Blecher) și Andrei Zanca – “Crucea Nordului” (Limes).
La secțiunea Proză au fost nominalizați: Radu Aldulescu – “Cronicile genocidului” (Cartea Românească), Corin Braga – “Luiza Textoris” (Polirom), Filip Florian – “Toate bufnițele” (Polirom), Florina Ilis – “Viețile paralele” (Cartea Românească), Radu Mareș – “Deplasarea spre roșu” (Polirom), Gheorghe Schwartz – “Cei o sută. Bastonul contelui” (Curtea Veche) și Simona Sora – “Hotel Universal” (Polirom).
Nominalizații la categoria Critică, Eseu, Istorie Literară sunt: Sanda Cordoș – “Lumi din cuvinte. Reprezentări și identități în literatura română postbelică” (Cartea Românească), Ilina Gregori – “Cioran. Sugestii pentru o biografie imposibilă” (Humanitas), Mircea Mihăieș – “Ce rămâne. William Faulkner și misterele ținutului Yoknapatawpha” (Polirom), Gelu Negrea – “Caragiale. Marele paradox” (Cartea Românească), Ioan Pânzaru – “Regimul interpretării. Literatura și sensul acțiunii” (Polirom), Ion Simuț – “Vămile posterității. Secvențe de istorie literară” (Editura Academiei Române) și Mihaela Ursa – “Eroticon. Tratat despre ficțiunea amoroasă” (Cartea Românească).
La categoria Debut au fost nominalizați: Marius Chivu – “Vîntureasa de plastic” (Brumar), Teodora Coman – “Cârtița de mansardă” (Casa de editură Max Blecher), un cristian – “Morții mă-tii” (Casa de Pariuri Literare), Anatol Grosu – “Epistola din Filipeni” (Casa de editură Max Blecher), Mihai Iovănel – “Evreul improbabil. Mihail Sebastian: o monografie ideologică” (Cartea Românească), Claudiu Turcuș – “Estetica lui Norman Manea” (Cartea Românească) și Delia Ungureanu – “Poetica Apocalipsei” (Editura Universității din București).
Nominalizații la categoria Teatru sunt: Radu F. Alexandru – “Teatru 7” (Cartea Românească), Clelia Ifrim – “Copiii Casei Regale” (Tracus Arte), Eugen Șerbănescu – “A doua scrisoare pierdută sau Trenul togolez nu oprește la Paris” (Palimpsest).
Pentru Traduceri și Premiul Fundației “Andrei Bantaș” au fost nominalizați: Ana-Maria Brezuleanu, Magda Achim, Marina Vraciu, Leonte Ivanov – “Lev Tolstoi, «Sonata Kreutzer și alte povestiri»“ (Polirom), Andrei Corbea – “Max Horkheimer, Theodor W. Adorno, «Dialectica Luminilor»“ (Plural), Ștefana și Ioan Pop-Curșeu – “Gilles Deleuze, «Cinema I. Imaginea -mișcare»“ (Tact), Irina Horea – “J. M. Coetzee, «Miezul verii»“ (Humanitas Fiction), Dinu Luca – “Mo Yan, «Obosit de viață, obosit de moarte»“ (Humanitas Fiction), Radu Gabriel Pârvu – “Arthur Schopenhauer, «Lumea ca voință și reprezentare»“ (Humanitas), Antoaneta Ralian – “James Joyce, «Portretul artistului la tinerețe»“ (Humanitas Fiction), Dan Slușanschi – “Homer, «Iliada»“ (Humanitas) și Ciprian Șiulea – “Jack Kerouac, «Oceanul e fratele meu»“ (Polirom).
La secțiunea Literatură pentru copii și tineret au fost nominalizați: Ștefan Mitroi – “Jocuri de nenoroc” (editura Detectiv), Mircea Opriță – “Călătoriile din balansoar” (Limes), Anastasia Popa – “Zânuța Dora-Li și vrăjitoarea Ciumfi” (Carminis).
O altă secțiune – premii speciale – îi are ca nominalizați pe: Livius Ciocârlie – “La foc mărunt” (Cartea Românească), Valeriu Gherghel – “Breviarul sceptic și alte eseuri despre simplitate” (Polirom), Ioan Holban – “Literatura română de azi. Poezia Proza” (Tipo Moldova), Ion Ianoși – “Internaționala mea. Cronica unei vieți” (Polirom), Gabriela Omăt – pentru editarea romanului “Străina” de Hortensia Papadat-Bengescu (Fundația Națională pentru Știință și Artă), Andrei Pleșu – “Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste” (Humanitas), Grete Tartler – “Islam, repere culturale. Proba Orientului” (Paralela 45).
Colecția de artă care a aparținut lui Valerie Eliot, văduva poetului și dramaturgului T.S. Eliot (foto 4), estimată la 7,6 milioane de dolari, va fi scoasă la vânzare la o licitație organizată de casa Christie’s pe 20 noiembrie. Printre operele de artă care fac parte din această colecție se află tablouri de J.M.W. Turner, Francis Bacon și Lucian Freud, dar și un desen de Winston Churchill.
Valerie Eliot, care a murit în noiembrie 2012 la vârsta de 86 de ani, a cumpărat aceste opere de artă cu banii obținuți din redevențele încasate de pe urma musicalului “Cats”, de Andrew Lloyd Webber, care are la bază volumul de versuri al soțului ei, “Old Possum’s Book of Practical Cats”.
Musicalul s-a dovedit a fi mult mai profitabil decât volumul de poezii scris de T.S. Eliot și i-au permis văduvei acestuia să alcătuiască o colecție de artă evaluată la peste 5 milioane de lire sterline (7,6 milioane de dolari) în casa din Londra în care Valerie a locuit alături de soțul ei, până la moartea acestuia în 1965.
Colecția include desene și acuarele realizate de artiști britanici din secolul al XVIII-lea și al XIX-lea, precum J.M.W. Turner, Thomas Gainsborough și John Constable. Soții Eliot au achiziționat și opere ale unor artiști valoroși din secolul al XX-lea, precum sculpturi de Henry Moore și Barbara Hepworth și tablouri de Francis Bacon, Lucian Freud, David Hockney și L.S. Lowry.
Colecția include și un autoportret al pictorului Stanley Spencer, pe care artistul l-a vândut la un târg de țară în anii 1950 cu doar 11 lire sterline. Pictura este estimată în prezent la aproximativ 300.000 de lire sterline.
ICR Bruxelles organizează în perioada 10-25 iunie 2013, la sediul librăriei EuropaNova din Bruxelles, o expoziție de cărți poștale românești vechi dedicată patrimoniul arhitectural al Bucureștiului (foto 5).
Vor fi expuse și câteva dintre penițele semnate de Tia Peltz (1923-1999), cu ocazia aniversării a 90 de ani de la nașterea graficianei și pictoriței. Vernisajul are loc luni, 10 iunie, orele 18h30, când vor fi făcute o proiecție de cărți poștale digitalizate despre București, cu ilustrație muzicală semnată de compozitorul Adrian Enescu, precum și o succintă prezentare a patrimoniului bruxelez.
Expoziția reunește cărți poștale ilustrate despre Bucureștiul de odinioară, precum și fotografii care pun în valoare patrimoniul arhitectural al capitalei României. Exponatele provin din colecții private românești, în principal cea a lui Sorin Rădulescu.
Expoziția este organizată cu ocazia unui salon de cartofilie la Bruxelles și beneficiază de sprijinul Direcției pentru Monumente și Situri a Regiunii Bruxelles Capitale.
Un proiect ambițios și o provocare dublă pentru maestrul Horațiu Mălăele, filmul Funeralii fericite (foto 6, 7), pentru care este atât regizor cât și protagonist, ajunge în premieră pe marile ecrane din 7 iunie, când spectatorii vor avea ocazia să îl asculte pe actor cântând pentru prima dată în cariera sa.
Cunoscut printre colegii săi ca fiind complet afon, Mălăele n-a mai cântat niciodată pe o scenă sau într-un film. De data aceasta, a făcut-o pentru cel mai nou proiect al său, Funeralii fericite. A cântat fără rețineri și scena i-a ieșit atât de bine încât n-a mai fost nevoie de post-sincron.
În Funeralii fericite, Horațiu Mălăele interpretează rolul lui Lionel, un român reîntors din Franța unde a lucrat în construcții, care luptă împotriva destinului și a propriului viitor. Când o razie duminicală îi pune pe fugă din cârciuma „La imigrantul fericit”, Lionel și cei doi prieteni ai lui descoperă că viața le-a rezervat o ultimă surpriză. Aceștia ajung lângă un teren viran unde s-a instalat o tabără de țigani. Ca să se distreze, cei trei plătesc o țigancă să le ghicească viitorul. Distracția începe atunci când femeia le prezice data exactă a morții și modul în care vor muri.
Aflat la cea de-a doua colaborare cu scenaristul Adrian Lustig, după filmul Nuntă mută, Horațiu Mălăele joacă în Funeralii fericite alături de actori de renume ca: Mihai Gruia Sandu, Igor Caras-Romanov, Alexandru Bindea, Dorina Lazăr, Florin Zamfirescu, Crina Semciuc și Antoaneta Zaharia.
Distribuită de MediaPro Distribution, comedia românească Funeralii fericite are premiera pe 7 iunie, în cinematografele: CinemaPRO, Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema Digiplex Băneasa, Cityplex (Constanța și Brașov), Cinema City (Cotroceni, Arad, Arad Galeria, Bacău, Baia Mare, Brăila, Cluj, Iași, Constanța, Pitești, Sun Plaza, Timișoara, Târgu-Mureș, Ploiești), Patria (Craiova), Cinema Florin Piersic (Cluj), Premiera (Ploiești), Cinema Sergiu Nicolaescu (Târgu-Jiu), Cinema Capitol (Onești), Cinema Eugen Ionescu (Slatina), Cortina (Oradea), Palace (Oradea), Cinema Twins (Ploiești), Cinema Arta (Târgu-Mureș), Cinema Unirea (Botoșani).
-
Răsturnare de situație la Nvidia: Jensen Huang ia în calcul o revenire spectaculoasă la conducerea gigantului de 4.000 de miliarde de dolari, la doar câteva zile după demisie. Elon Musk îl susține, iar Silicon Valley pune presiune pe companieZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Cum a evoluat comerțul cu bunuri de larg consum?Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Modificarea anuală a indicelui prețurilor de consum (%)Bănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026