Hotelul de cinci stele Vega din Mamaia devine operational
Hotelul Vega din statiunea Mamaia, controlat de omul de afaceri Gabriel Comanescu, care detine grupul petrolier Upetrom, va deveni operational luna aceasta in urma unui program de investitii de 12 mil. euro. Hotelul, situat in partea de nord a statiunii Mamaia, are o capacitate de 126 de spatii de cazare, fiind clasificat la cinci stele
Hotelul Vega din statiunea Mamaia, controlat de omul de afaceri Gabriel Comanescu, care detine grupul petrolier Upetrom, va deveni operational luna aceasta in urma unui program de investitii de 12 mil. euro. Hotelul, situat in partea de nord a statiunii Mamaia, are o capacitate de 126 de spatii de cazare, fiind clasificat la cinci stele. O camera dubla cu demipensiune costa 500 de lei (138 de euro), potrivit datelor companiei. “Pe termen scurt nu avem in vedere o afiliere internationala a hotelului. Insa, pe termen mediu si lung aceasta afiliere este posibila si se va stabili in urma unei analize. Ne dorim sa dezvoltam brandul Vega”, a precizat Radu Petrescu, director de comunicare al grupului Upetrom. Hotelul Vega, care are 135 de angajati in prezent, apartine companiei Vega Turism, parte a grupului Upetrom. Hotelul a fost achizitionat in 2005 de la actionari persoane fizice si de la Asociatia Salariatilor. Inainte de preluarea de catre Vega Turism, hotelul era clasificat la 3 stele, iar valoarea tranzactiei a fost de 2,5 milioane de euro. Pentru modernizare si renovare operatorul hotelier a alocat alte 10 milioane de euro, investitie care potrivit datelor companiei va fi amortizata in zece ani. Compania Vega Turism mai are in portofoliu clubul Casa cu Lei din Eforie Nord si administreaza plaja Vega din anul 2006. Grupul Upetrom are capital integral romanesc si activeaza in sectorul forajului marin si al echipamentelor pentru industria petroliera. Piata de pe litoral cuprinde 249 de hoteluri dintre care 21 de hoteluri de o stea, majoritatea in Eforie Nord, 119 hoteluri de doua stele, 81 de hoteluri de trei stele, 23 de hoteluri de patru stele, cele mai multe in Mamaia, conform datelor Ministerului de Turism. Hotelurile de cinci stele sunt Saturn (SC Fimest Turist SRL), Palm Beach (SC Betina M SRL), Mamaia (SC Mamaia SA), Grand Hotel Rex (SC Rex Mamaia SA), Vega (SC Vega Turism SA).
-
Biletele STB s-ar putea scumpi de la 3 la 5 lei. Remus Borza, administratorul judiciar STB: Unii pot băga mâna în buzunar să scoată 3-5 lei. La Cluj, 7 lei biletul de călătorie valabil 60 de minuteEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Cum arată situația de la STB: Jumătate dintre cei 10.000 de angajați au legături de rudenie. O familie are 20 de membri în companie, iar unii șoferi au câștigat 18.000 de lei net pe lunăEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, după creșterea economică din T3: Este un semnal pozitiv, pe care îl analizăm însă cu precauție. Bugetul pentru 2027 trebuie să consolideze această evoluție și să susțină redresarea economieiBănci și Asigurări · 13 noiembrie 2026