Versiunea completă
Companii

Hotelul Marriott se rebrandeaza in JW Marriott

Hotelul Marriott din Bucuresti va fi avansat, incepand cu aceasta saptamana, la un brand superior al lantului hotelier - JW Marriott - situat intre standardul de cinci stele si cel de lux. Hotelul din Bucuresti va fi primul din Europa inclus la acesata categorie a lantului Marriott

Georgiana Stavarache · 29 februarie 2004 · 1 min de citit



Hotelul Marriott din Bucuresti va fi avansat, incepand cu aceasta saptamana, la un brand superior al lantului hotelier – JW Marriott – situat intre standardul de cinci stele si cel de lux.



Hotelul din Bucuresti va fi primul din Europa inclus la acesata categorie a lantului Marriott.



“Rezultatele din ultimii ani au aratat ca hotelul din Romania este cel mai bun din Europa dintre cele operate de Marriott si de aceea a fost ales pentru afilierea la aceasta marca. Criteriile care au stat la baza acestei decizii au fost arhitectura interioara si calitatea serviciilor”, a declarat Dina Litzica, director de marketing al hotelului.



Ca urmare a includerii hotelului in brandul JW Marriott au fost introduse noi servicii, care au presupus o serie de investitii.



“Costurile rebrandarii sunt suportate din resurse interne, preturile nu vor creste”, a mai spus Litzica.



Clasificat la cinci stele, hotelul Marriott din Bucuresti are 402 camere, trei restaurante, noua sali de conferinte, un complex de recreere, spatii comerciale, o aripa pentru birouri si parcare. Hotelul a fost deschis in anul 2000, in urma finalizarii unei investitii de peste 150 mil.$



Proprietarul este societatea mixta Grand SRL, ai carei actionari sunt compania austriaca Bau Holding (51%), ONT Carpati (30%), Overseas Alliance (15%) si Grand Hotels Interests Ltd din Marea Britanie (4%).



In 2002, Marriott a avut o cifra de afaceri de 23 mil.$. Pentru 2003, hotelul nu si-a publicat rezultatele financiare.
georgiana.stavarache@zf.ro

Citește și