HSBC va transfera 4.000 de locuri de munca din Marea Britanie in Asia
Banca HSBC Holdings Plc a anuntat ca va transfera 4.000 de locuri de munca din Marea Britanie in India, Malaezia si China, in urmatorii doi an si jumatate, masura prin care grupul incearca sa isi mentina competitivitatea pe piata bancara. Decizia HSBC, cea de-a doua mare banca din lume dupa valoarea de piata, se incadreaza in tendinta manifestata de diferite firme britanice, precum compania de as…
Banca HSBC Holdings Plc a anuntat ca va transfera 4.000 de locuri de munca din Marea Britanie in India, Malaezia si China, in urmatorii doi an si jumatate, masura prin care grupul incearca sa isi mentina competitivitatea pe piata bancara.
Decizia HSBC, cea de-a doua mare banca din lume dupa valoarea de piata, se incadreaza in tendinta manifestata de diferite firme britanice, precum compania de asigurari Aviva, operatorul de telecomunicatii BT Group si lantul de distributie Tesco.
Din ce in ce mai multe companii isi indreapta atentia spre tarile asiatice, unde exista o forta de munca ieftina, care cunoaste, in cea mai mare parte, limba engleza.
Atractivitatea acestei regiuni a determinat masuri similare si in cazul altor companii internationale, precum concernul american General Electric sau grupurile financiare Citigroup si Goldman Sachs.
Potrivit Financial Times, personalul HSBC din Marea Britanie ajunge la aproximativ 55.000 de salariati.
Liderii sindicatului UNIFI, reprezentand industria financiara britanica, au avertizat ca se vor opune planului HSBC, care este “cel mai amplu proiect de export al locurilor de munca din sectorul bancar britanic spre Asia”.
Reprezentantii UNIFI, citati de Financial Times, au declarat ca firmele financiare de pe plan local si-au extins operatiunile internationale de la aproape 200 de angajati, in 1996, la aproximativ 3.000, in 2002.
Potrivit estimarilor, numarul locurilor de munca de pe pietele straine va creste pana la sfarsitul acestui an la 3.690, respectiv la 5.140, pana la finele lui 2004.
Proiectul HSBC prevede inchiderea unui numar de cinci centre de procesare din localitatile Sheffield, Birmingham si Brentwood (Anglia) si Swansea (tara Galilor), pana la sfarsitul anului 2005.
florin.cepraga@zf.ro
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026