Versiunea completă
Business Internaţional

Hyundai devine liderul mărcilor asiatice la avansul vânzărilor din SUA

Hyundai Motor, cel mai mare constructor de automobile din Coreea de Sud, a raportat o creștere de 32% a vânzărilor către piața din SUA, după ce catastrofele naturale care au lovit Japonia au afectat exporturile producătorilor niponi, scrie Bloomberg.

Radu Racu · 2 aprilie 2011 · 1 min de citit

Hyundai Motor, cel mai mare constructor de automobile din Coreea de Sud, a raportat o creștere de 32% a vânzărilor către piața din SUA, după ce catastrofele naturale care au lovit Japonia au afectat exporturile producătorilor niponi, scrie Bloomberg.

Toyota, cel mai mare constructor din lume și liderul în topul preferințelor americane pentru mărcile străine, a vândut cu 5,7% mai puțin în luna martie, în timp ce toți ceilalți concurenți asiatici au înregistrat creșteri. Nissan a anunțat un avans de 27% iar Honda o creștere de 23%.

“Hyundai se pliază perfect pe ce cere piața americană în materie de preț și aspecte tehnice. Vânzările vor rămâne pe un trend puternic și în luna aprilie. Adevarata problemă va fi capacitatea de a asigura comenzile, având în vedere situația din Japonia”, a declarat Jack Nerad, analist al pieței auto, la o firmă de consultanță din California.

Cererea pentru automobile noi a continuat să crească în SUA pentru a șaptea lună consecutiv, în condițiile în care rata șomajului a scăzut iar angajatorii continuă să înființeze noi locuri de muncă.

Citește și