Hyundai i40: limuzina economică
Clasa medie europeană, dar și cea românească este dominată în principal de două modele - Volkswagen Passat și Ford Mondeo. Alături de acestea sunt și Skoda Superb și Opel Insignia, toate patru reprezentând aproape trei sferturi din vânzările acestui segment pe piața locală.
Clasa medie europeană, dar și cea românească este dominată în principal de două modele – Volkswagen Passat și Ford Mondeo. Alături de acestea sunt și Skoda Superb și Opel Insignia, toate patru reprezentând aproape trei sferturi din vânzările acestui segment pe piața locală.
După ce Hyundai și-a “consolidat” poziția pe segmentele inferioare precum clasele mini, mică și compactă, a venit rândul celei medii pentru a fi “atacată”.Ca și Elantra sau noul i30, i40 vine cu un design modern și fluid, special proiectat pentru a atrage atenția, dar și cu motoare economice pentru a convinge și firmele să achiziționeze flote din noul model.
Din acest punct de vedere, principala surpriză a lui i40 a reprezentat-o consumul.
Motorul turbo-diesel de 1,7 litri CRDi a înregistrat un consum mediu de 5,8 litri/100 km de-a lungul testului, derulat atât în traficul din Capitală, cât și în extraurban. Spre comparație, consumul mediu “oficial” al mașinii este de 5,1 litri/100 km, în timp ce în mediu urban acesta crește la 5,9 litri/100 km. Din acest punct de vedere, Hyundai dorește să “atace” direct concurența oferind o motorizare tot de “aproape” 140 CP, dar la o cilindree mai mică (spre comparație motorul de 140 CP de pe Passat are 2,0 litri), ceea ce implică și taxe mai reduse, aspect foarte important când vine vorba de flote. Cutia de viteze cu șase trepte este printre cele mai plăcute din segment, concurând cu brio modelele germane și depășindu-le pe cele franțuzești.
La interior se observă progresul înregistrat de i40 față de modelele Hyundai din urmă cu șase-șapte ani. Calitatea a fost îmbunătățită, la fel și ergonomia. Noul i40 este una dintre cele mai spațioase mașini din clasa sa, fie că vorbim de habitaclu, fie de portbagajul care depășește cu puțin pragul de 500 de litri. Bordul și plasticul utilizat încă amintesc că discutăm despre un model coreean, dar fără să deranjeze în vreun fel.
În ceea ce privește prețul, un i40 echipat cu jante din aliaj de 18 inchi, geamuri electrice față/spate, tempomat, scaune încălzite, senzor de ploaie, dar și tapițerie din piele și sistem audio cu Bluetooth, porturi USB și Aux pornește de la aproape 25.400 de euro cu TVA.
Hyundai i40 Supreme
Propulsie: L4, 1.685 cmc, tracțiune față, transmisie manuală cu șase trepte, 136 CP la 4.000 rpm, 325 Nm la 2.000 rpm.
Performanțe: 0-100 km/h 10,3 s, viteză maximă 201 km/h, consum mediu 5,1 l/100 km, emisii CO2 134 g/km.
Preț: 25.362 euro cu TVA
Plus: Consum scăzut, motor elastic, design, habitaclu spațios
Minus: Interior tipic de automobil coreean
-
Zelenski dezvăluie o posibilă ofertă a SUA: Ucraina ar putea intra în NATO dacă renunță la Donbas. Președintele ucrainean spune că populația va decideEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Haosul pe aeroporturile din SUA continuă: Peste 8.000 de zboruri anulate după blocarea traficului aerian. Milioane de pasageri riscă să fie afectați și în weekendEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Primul gaz din Neptun Deep vine în prima jumătate a lui 2027. Ce se știe despre cine îl cumpără și cât rămâne în RomâniaEnergie · 14 noiembrie 2026