Iadul ca biblioteca

“Nu m-a surprins ca iadul era o biblioteca. Sa vezi transformat in cuvinte tot ceea atingi mi se pare cea mai rafinata versiune a chinurilor lui Midias.” “Iadul este un labirint de carti.” “Iadul este o biblioteca in care se afla o singura carte.”

Imaginati-va ca sunteti condamnat la tortura vesnica nu in cele noua bolgii ale Infernului lui Dante, ci intr-o enorma biblioteca, aranjata pe noua niveluri care corespund clar cercurilor infernului, cu peretii complet acoperiti cu carti, cu un bibliotecar care este dracul in persoana, dornic sa te chinuie cat mai mult, obligandu-te sa intocmesti cataloage ce nu au cum sa fie incheiate, sa completezi fisiere care sa dea seama de continutul fiecarei carti, chiar si de ale celor care se scriu in acel moment sau inca nu au fost scrise, sa concepi carti ce nu pot fi scrise, sa faci calcule fara finalitate si multe altele, in asa fel incat sa admiti pana la urma ca infernul nu este in ceilalti, cum incercau sa ne convinga existentialistii, ci chiar in cartea care te-a format si pe care iti sprijineai existenta si ca biblioteca nu este nicidecum paradisul, cum s-a straduit sa spuna Borges.* Biblioteca universala cuprinde nu numai cartile stiute si cele inedite, care sunt de trei tipuri: cartile scrise dar nepublicate, cele gandite insa nescrise si cele traite dar negandite, de departe cel mai nuemros, de ordinul a multe sute de miliarde. Cartile, sustine Frabetti, pot sa amageasca, sa distruga, sa invrajbeasca, sa indemne la ura, sa fanatizeze, sa fie un calvar, sa fie un labirint din care este imposibil sa iesi la lumina, oricat de substantial, de bogat, de profund ar fi bagajul de lecturi cu care te-ai avantat la drum. Fireste, cartile pot sa si incante, sa ajute, sa invete, sa lumineze, sa initieze. Punand in balanta cele doua oferte, Frabetti te indeamna la meditatie pe tema cartilor. Rezultatul este o carte nu se citeste usor, care, in ciuda dimensiunilor minuscule, e solicitanta, o carte-demonstratie, cu probleme strategice si de logica matematica. Intr-un sfarsit, oarecum dezamagitor, Frabetti explica si ideea si se explica si pe sine: “Toata cartea este o hipercarte legata de multe alte texte (de toate, in ultima instanta) si de multe persoane. Ajungand cu lectura pana aici, cititorule, ai creat o noua conexiune.”

*) Carlo Frabetti, Cartea Iad, Editura Humanitas. Traducere de Horia Barna.