Versiunea completă
Business Hi-Tech

IBM face economii prin outsourcing

Compania IBM, jucator de prima marime in industria IT mondiala, a incheiat un parteneriat cu firma americana Sanmina - SCI evaluat la 3,6 milioane de dolari, relateaza CNN.com. Potrivit intelegerii, Sanmina - SCI va prelua o parte din productia IBM, gigantul IT trecand in prezent printr-o perioada in care incearca sa-si diminueze costurile

Iuliana Butuc Cerchez · 8 ianuarie 2003 · 1 min de citit

Compania IBM, jucator de prima marime in industria IT mondiala, a incheiat un parteneriat cu firma americana Sanmina – SCI evaluat la 3,6 milioane de dolari, relateaza CNN.com. Potrivit intelegerii, Sanmina – SCI va prelua o parte din productia IBM, gigantul IT trecand in prezent printr-o perioada in care incearca sa-si diminueze costurile.
Alianta a fost incheiata pe o perioada de trei ani. Sanmina – SCI va prelua o parte a productiei IBM de servere si statii de lucru care au la baza microprocesoarele Intel.
O data cu productia vor fi trasferati si aproximativ 1.060 de angajati ai IBM. Acestia vor lucra in curand la fabricile Sanmina – SCI din Guadalajara (Mexic), Greenock (Scotia) si din Research Triangle Park (Statele Unite). In Scotia vor pleca aproximativ 650 de angajati IBM. Alti 400 vor fi transferati in capacitatile de productie Sanmina – SCI din Guadalajara iar 10 in Research Triangle Park.
IBM a mai semnat un contract pe trei ani cu un alt subcontractor, firma Solectron, contra sumei de 120 de milioane de dolari. Solectron ar trebui sa preia o mare parte a activitatilor IBM din cadrul diviziei Global Asset Recovery Systems care se ocupa cu repararea computerelor si a altor echipamente de tehnica de calcul dar si de revanzarea acestora. IBM isi desfasoara acum aceste operatiuni in cadrul Research Triangle Park. Solectron ii va prelua si pe cei 250 de salariati care muncesc aici.
Initiativa luata de IBM face parte din strategia firmei de a-si diminua costurile de aprovizionare cu aproximativ cinci miliarde de dolari, a declarat Bob Moffat, senior vice president and group executive, Integrated Supply Chain.
Cele doua acorduri urmeaza a fi finalizate pana in luna februarie a acestui an, mai spun oficialii IBM.

Citește și