IBM va avea grijă de secretele informatice ale Petrom pentru „multe milioane de dolari“
Petrom, cea mai mare companie locală, și IBM (International Business Machines), cel mai mare furnizor de servicii IT din lume, au semnat un contract pe zece ani cu o valoare de „mai multe milioane de dolari“ prin care americanii vor prelua operarea centrului de date al producătorului de petrol și gaze.
Petrom, cea mai mare companie locală, și IBM (International
Business Machines), cel mai mare furnizor de servicii IT din lume,
au semnat un contract pe zece ani cu o valoare de “mai multe
milioane de dolari” prin care americanii vor prelua operarea
centrului de date al producătorului de petrol și gaze.
Centrul de date este practic “cutia neagră” a operațiunilor Petrom,
fiind localizat în incinta Petrom City, noul proiect de birouri de
100 mil. euro în care vor lucra angajații companiei.
Centrul de date de la București este similar cu cel de la Viena,
unde este sediul central al acționarului majoritar al Petrom,
grupul petrolier OMV, fiind alimentat cu energie prin intermediul
unei centrale special construite pentru acest obiectiv.
“IBM și Petrom au încheiat un acord în valoare de mai multe
milioane de dolari pentru servicii specifice unui centru de date.
În cadrul acestui acord, IBM va prelua operarea centrului de date
al Petrom”, spun reprezentanții Petrom.
Printre serviciile pe care le va oferi IBM se numără cele de
găzduire sau de back-up și de recuperare a datelor în cazul unor
calamități.
“Acest acord va ajuta Petrom să reducă costurile de operare ale
centrului de date”, spune Mihai Tudor, country manager al IBM
România.
Contractul a fost semnat luna trecută și potrivit reprezentanților
Petrom acesta nu echivalează cu o externalizare de servicii și deci
nu implică reduceri de costuri prin diminuarea numărului de
angajați.
Externalizările sau vânzările de active care nu mai erau
considerate ca fiind apropiate de obiectul de activitate al Petrom
au fost pe ordinea de zi a companiei în ultimii ani, cele mai noi
mișcări în acest sens fiind renunțarea la activitatea de
petrochimie și închiderea rafinăriei Arpechim, una dintre cele
două unități de rafinare a petrolului aflate în portofoliul
Petrom.
Compania a raportat în primele șase luni ale anului un profit net
de 1,5 mld. lei (366,8 mil. euro), de peste patru ori mai mare
comparativ cu perioada similară din 2009, în contextul în care
comerțul de produse petroliere a înregistrat un declin mai
accentuat comparativ cu 2009, iar producția de hidrocarburi a
firmei s-a comprimat cu 3%.
Vânzările Petrom au ajuns la 8,3 mld. lei (peste 2 mld. euro), cu
14% mai mult comparativ cu primul semestru al anului trecut.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026