Ichim, recrutat de GED pentru o firma bulgara de lactate
Fondul de investitii spaniol GED Eastern Fund II l-a recrutat in prima parte a acestui an pe Sorin Ichim pentru pozitia de director de marketing in cadrul producatorului bulgar de lactate Fama. Ichim, 45 de ani, a renuntat in iarna anului trecut la functia de director de marketing detinuta in cadrul producatorului local de mezeluri Caroli Foods dupa doar un an de activitate
Fondul de investitii spaniol GED Eastern Fund II l-a recrutat in prima parte a acestui an pe Sorin Ichim pentru pozitia de director de marketing in cadrul producatorului bulgar de lactate Fama. Ichim, 45 de ani, a renuntat in iarna anului trecut la functia de director de marketing detinuta in cadrul producatorului local de mezeluri Caroli Foods dupa doar un an de activitate.
Anterior, Ichim a lucrat in cadrul unor companii ca Michael Kammrath & Co., Ana Group sau Ursus Breweries inainte de a se ocupa timp de trei ani de marketingul vinurilor si preparatelor din portofoliul companiilor Vincon Vrancea si Meda Prod. Dupa ce anul trecut a ramas tot in domeniul preparatelor din carne, din prima parte a acestui an s-a alaturat unui business din industria lactatelor.
Fama, companie achizitionata anul trecut de GED, se numara printre primii sase jucatori din piata bulgara a lactatelor, avand ca obiectiv pe termen mediu intrarea in topul primilor trei producatori. Fama este un producator de lactate generalist (lapte, iaurt, airan, telemea, cascaval, smantana, unt), fiind prezent pe piata bulgara cu brandurile Rosa (premium), Serdika (mainstream) si Avita (economic).
Potrivit articolelor aparute in presa internationala, la momentul achizitiei Fama, reprezentantii GED si-au declarat intentia de a majora rezultatele financiare ale producatorului de lactate pe piata bulgara, dar si de a intra cu brandurile acestuia in Romania. Contactat de Ziarul Financiar, Dorel Radu, directorul executiv al Fama, a declarat ca in prezent compania isi intareste pozitia pe piata bulgara a produselor lactate, luand in considerare insa si o comercializare ulterioara a produselor in Romania prin intermediul unui parteneriat cu un distribuitor local.
Fondul de investitii spaniol GED Eastern Fund II avea pana anul trecut trei participatii in Romania, la companiile Rosegur (fostul Dragon Star Guard), Romanian Real Estate Partners, un joint-venture cu Warburg Pincus, si la Dasimpex Khan. In ultimul trimestru din 2007, GED a preluat insa si pachetul majoritar al Happy Tour, cea mai mare agentie de turism in functie de cifra de afaceri, intr-o tranzactie estimata intre 15 si 20 mil. euro.
-
Cine este Andrei Avădănei, CEO al Bit Sentinel, o companie de cybersecurity: ”Viitorul nostru depinde de cât de repede transformăm curiozitatea tinerilor în competențe tehnice reale”Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Nicușor Dan, un link și o poză care arată ce înseamnă să ai o strategie de diplomație economică. Cu o strategie de diplomație economică vom avea creștere în fiecare trimestru, nu numai în T3 – apropo, în T3 nu am avut GuvernOpinii · 15 noiembrie 2026
-
Compania aeriană cu care zbori a dat faliment? Un proiect care să protejeze banii turiștilor este pe drum. „Principiul e ca toată lumea să-și recupereze banii” VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026