Idee & formă/ de Ziarul de duminică
Dan Agent Analiză compozițională diagramatică Idee & formă Editura Militară Dan Agent, fiul altui mare arhitect, Radu Agent, și-a început cariera universitară la Facultatea de Arhitectură din cadul Universității "Spiru Haret", unde a condus ateliere de proiectare la anii I,…
Analiză compozițională diagramatică
Idee & formă
Editura Militară
Dan Agent, fiul altui mare arhitect, Radu Agent, și-a început cariera universitară la Facultatea de Arhitectură din cadul Universității “Spiru Haret”, unde a condus ateliere de proiectare la anii I, IV, V și VI și susține cursuri de Teoria Arhitecturii, Compoziția Spațiului Arhitectural și Sisteme și Tehnologii Moderne de Arhitectură Contemporană. Începând cu 2009 a reînceput tematica de studiu a bazelor proiectării și a remodelat maniera de lucru cu studenții în direcția structurării gândirii spațial-formal și sporirii creativității acestora. De la această experiență pornește cartea de față, prima dintr-o serie care să surprindă drumul pe parcursul căruia descoperă, alături de studenții săi, principiile de bază ale arhitecturii.
“Cartea este organizată astfel încât într-o primă parte încercăm să distingem cum este percepută arhitectura de către utilizator, cum este decodificată arhitectura, pentru ca apoi să descoperim cum se dezvoltă conceptul de arhitectură – idee care stă la baza creației de arhitectură, și care sunt sistemele determinante în construirea acestui concept.
Corpul central al cărții îl constituie o analiză diagramatică operată pe o serie de configurații volumetrice exemplificative, ilustrând, prin câteva propuneri, tipurile de organizare formală principle. Diagrama-concept propusă ca model de post-analiză pentru fiecare configurație în parte urmărește să dezvăluie o succesiune de transformări specifice dezvoltării conceptului de arhitectură, de la simplu la complex, de la incipient la complet. Scopul acestei disecări programatice este să ofere studenților o decodificare a procesului conceptual propriu arhitecturii și să le pună totodată la îndemână un instrumentar de proceduri specifice de transformare volumetrică.”
Desenele sunt concepute și realizate de autor.
Dan Agent inițiază cu această carte, împreună cu Editura Militară, publicarea unor lucrări de teorie și critică de arhitectură sub forma coelcției “Idee & formă”.
Vor urma: Maria Barbu – “Semiotica spațiului arhitectural” și Dan Agent – “Venturi reloaded”.
-
Mai multe necunoscute decât date sigure despre Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al României: Tot ce se știe acum cu jumătate de an înainte de producție este că OMV Petrom are 30 de contracte semnate, în timp ce Romgaz lucrează încă la licitațiiBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026
-
Trei jucători, Lactalis, FrieslandCampina și Arla, au 65% din vânzările de unt, o piață de 150 mil. euro. Locul trei din piață nu are fabrică în România, iar de la liderul Lactalis o parte din vânzări vine din import (brandul President).Companii · 12 noiembrie 2026
-
Conferința ZF Digital. Cel mai greu pentru un start-up românesc este să vândă în străinătate, nu să construiască produsulBusiness Hi-Tech · 12 noiembrie 2026