iDitirambi

“Aplicatii textuale briante pe un florilegiu de scene si scenarii esentializate ale cogitatiei si duratei noastre inefabile…”
“Hranita din fascinatia sensurilor si traita mereu ca insolita sarbatoare a unui candid risipitor, poezia lui (…) este, mai ales, rostire oraculara a insului care isi dedica sinele celorlalti dar si tuturor provocarilor realului.” Opera carui poet este, oare, glorificata in asemenea termeni? Rainer Maria Rilke? Ezra Pound? Nichita Stanescu? Nu. Apologetul, Ionel Bota, il are in vedere pe Octavian Doclin, caruia ii consacra un articol (scris intr-o stare de beatitudine) in revista Cafeneaua literara din Pitesti.
Pot fi citate si alte fraze ditirambice:
“Poeticitatea docliniana dobandeste un suflu sofist paradigmatic, optiunile autorului converg sa proclame o estetica a revelarii tragic-plenare, eul liric profetizeaza imagismul intuitivului.”;
“Alotropii (autobiografic, nostalgic, neoromanta) coabiteaza intr-un discurs imanentist, temele par fie reculegeri aproape mistice in preajma cuvantului-miraj, fie reexaminarea interdependentelor fiintial-ideal.”;
“Obsesia verticalului trimite la organicism si la o noua estetica, intr-o diacronie insolita, am zice, a starii de gratie.”
Dupa toate aceste imnuri de slava, Octavian Doclin ar trebui sa primeasca Premiul Nobel si sa i se faca o statuie de bronz.
In alta revista, Arges, tot din Pitesti (unde functioneaza in ultima vreme, probabil, o fabrica de cuvinte mari), Stefan Ion Ghilimescu scrie despre o carte de eseuri de Christian Craciun cu evlavia paralizanta cu care altii scriu despre Borges sau Patapievici:
“Intreaga carte, dincolo de inerenta prefigurare temporala, nu face decat sa pregateasca epistema acestei secrete rupturi de nivel in care fosneste padurea de metafore; nu face decat poate sa infioare cu aripa Daimonului valul tacerii postpoematice.”;
“Inchei, laudand, iarasi, simplitatea, finetea, concizia, franchetea, “asprimea”, echilibrul si circularitatea temelor si a tonului general al unui jurnal de idei si a unei antologii de reflectii despre metalimbajul ontologic, aplicatiile textuale briante pe un florilegiu de scene si scenarii esentializate ale cogitatiei si duratei noastre inefabile.”
Chestia cu scenariile esentializate ale cogitatiei ne da gata.
Ametiti de circularitatea temelor, infiorati de fosnetul padurii de metafore, orbiti de aplicatiile textuale briante si, in cele din urma, extenuati de excesul de cogitatie, nu ne ramane decat sa ne culcam. Adica sa ne gasim orizontalitatea, cu sediul cogitatiei pe perna.