Ies la suprafata cadavrele din curtea asiguratorului AIG
American International Group (AIG), umbra a ceea ce a fost odata cel mai mare asigurator din lume, datoreaza celor mai mari banci de pe Wall Street aproximativ 10 mld. dolari (7,76 mld. euro), ca urmare a unor tranzactii speculative care nu s-au soldat cu succesul scontat, potrivit unor surse apropiate
American International Group (AIG), umbra a ceea ce a fost odata cel mai mare asigurator din lume, datoreaza celor mai mari banci de pe Wall Street aproximativ 10 mld. dolari (7,76 mld. euro), ca urmare a unor tranzactii speculative care nu s-au soldat cu succesul scontat, potrivit unor surse apropiate, scrie Wall Street Journal.
Aceste declaratii au incercat sa evidentieze astfel provocarile carora trebuie sa le faca fata compania de asigurari in incercarea sa de a isi reveni din starea maladiva in care se afla, cu ajutorul unui plan pus la punct de guvernul american. Detaliile acordurilor incheiate de AIG nu au fost dezvaluite in totalitate investitorilor atunci cand li s-a prezentat natura operatiunilor riscante pe care asiguratorul le intreprindea si care au fost principala cauza a ceea ce a fost aproape colapsul companiei in luna septembrie. In trecut, oficialii AIG au declarat ca tranzactiile pe care le realizau aveau rolul de a ajuta institutiile financiare si pe omoloagele acestora sa isi asigure titlurile de valoare detinute. Tranzactiile speculative, puse la punct de catre unitatea de produse financiare a companiei, au fost primul semn ca AIG ar fi pus in joc propriul sau capital. Tranzactiile neperformante si pierderile acumulate de asigurator de pe urma acestora nu au fost detaliate anterior. Intr-un raport trimestrial recent, AIG afirma ca s-a expus ca urmare a implicarii sale in tranzactii speculative, insa nu ofera mai multe detalii. Un purtator de cuvant al companiei caracterizeaza aceste acorduri nu drept speculative, ci ca “instrumente de protectie in procesul de creditare”. El a spus ca acestea au fost dezvaluite explicit si ca valoarea lor se ridica la mai putin de 10 mld. dolari din totalul pierderilor pe care le-a suferit AIG de pe urma contractelor cu instrumente derivate care se ridica la 71,6 mld. dolari (55,6 mld. euro). AIG negociaza vanzarea diviziei Alico Companiile de asigurari Axa, MetLife si Prudential, precum si fondul suveran al Chinei (CIC) se afla in discutii cu AIG pentru preluarea diviziei American Life Insurance Co (Alico) a grupului, evaluata la 10,8 miliarde de dolari, din care face parte si AIG Life Romania. Fiecare dintre cele patru corporatii poarta discutii separate cu grupul american, iar tranzactia ar putea fi decisa la inceputul anului viitor, potrivit unor surse din industria asigurarilor. Grupul american de asigurari de viata MetLife si cel francez Axa vor sa preia integral Alico, in timp ce compania britanica Prudential incearca sa cumpere operatiunile asiatice ale diviziei din afara Japoniei, iar CIC doreste o participatie minoritara, au aratat sursele respective.Citește și
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026