Ieși din viața mea! (III)/ de Stelian Țurlea
Pe terasa cât o încăpere, Tabita ședea ghemuită într-un scaun pliant, cu un prosop gros înfășurat strâns în jurul capului, pe sub marginile căruia se răzvrăteau două șuvițe roșcate cârlionțate. Ani la rând și le ondulase cu un drot de pe vremea bunicii, până își fripsese într-o dimineață degetele și de atunci le lăsase rebele și încântătoare.
Pe terasa cât o încăpere, Tabita ședea ghemuită într-un scaun pliant, cu un prosop gros înfășurat strâns în jurul capului, pe sub marginile căruia se răzvrăteau două șuvițe roșcate cârlionțate. Ani la rând și le ondulase cu un drot de pe vremea bunicii, până își fripsese într-o dimineață degetele și de atunci le lăsase rebele și încântătoare. Denisa bănuia că mai degrabă își pârlise părul și de atunci și-l vopsea mereu roșcat. Își desena cu ojă unghiile picioarelor, concentrată, cu un genunchi adus lângă ureche și vârful limbii apăsând buza de jos. Halatul de baie pufos se desfăcuse larg, dezvelindu-i sânii grei. Denisa observă că e goală. Pielea îi strălucea de loțiuni parfumate și creme hidratante.
– Nu răcești? întrebă.
– Nicio șansă!
– Unde-s celelalte?
– Dorm.
– La miezul zilei?
– Claudette a ieșit să bea apă, spuse Tabita, fără să ridice privirile. A zis că vor să doarmă la greu. Nici n-ar avea ce face în pustietatea asta.
– Să umble pe dealuri.
– Nu-s nebune ca tine.
Roșul cu care își vopsește unghiile e ca sângele. Prea violent, după gustul Denisei. Când termină cu oja, își întinde picioarele pe balustradă și-și masează pulpele. Frumoase, ca o sticlă de lampă delicată. Dar albe ca laptele. Se admiră îndelung. Halatul i-a căzut cu totul de o parte și de alta a scaunului, dezvelind-o. E complet goală, dar n-are cine s-o vadă în afara Denisei. Oricum, îi place să fie privită. Denisa a văzut-o de nenumărate ori mergând goală prin casă. Tabita nu e nici pe departe atât de drăguță pe cât somnoroasele din camera cealaltă, dar știe să învârtă capetele. Femei și bărbați deopotrivă. Spre deosebire de ea, Denisa nu se crede nici măcar drăguță. Tabita are un succes nebun, parcă fără efort. Își schimbă iubiții ca pe chiloți, ea o spune. Îi place să șocheze prin tot ce face, mai ales cum se îmbracă. Sau cum nu se îmbracă. Vrea să aibă haine puține pe ea, să poată rămâne cât mai repede cum a lăsat-o Dumnezeu, dacă e nevoie. Îi plac teribil paradele de modă, participă la toate, nu pe podium, deși e convinsă că le-ar da clasă fandositelor care-și fâțâie fundul și-și încrucișează picioarele prezentând colecții obosite. Toți o spun. Creatorii de modă o curtează pentru că le dă idei. Denisa presupune că n-o face dezinteresat, dar chiar nu e treaba ei. Ar fi trebuit să se facă și ea creatoare de modă, nu bibliotecară. Măcar la biblioteca la care a ajuns, imensă cât un palat, aleargă de la o secție la alta cu trotineta, altfel ar fi vai de picioarele ei. Își croiește singură hainele, din cupoane atât de mici că vânzătorii sunt gata să i le dea și gratis, numai să-i scape de ele, oricum nu le mai cumpără nimeni și se prăfuiesc îndesate pe rafturi. Când îi vezi hainele prima oară ți se par petice cusute între ele, dar sare în ochi armonia, o opresc femeile pe stradă s-o întrebe de unde a cumpărat minunăția de fustă sau de rochie, ea râde.
Denisa ridică din umeri, intră în cameră și caută o carte.
– Doar nu te-ai ofuscat iar că stau așa? o auzi întrebând pe Tabita.
– Ei, aista-i! i-a strigat. Vin și eu îndată. Vreau să citesc ceva.
Un roman pe care și l-a cumpărat la benzinărie, când au alimentat, a atras-o coperta, o reproducere după un tablou celebru din Renaștere, cu o femeie frumoasă care se admiră în oglindă, nu știe nimic despre autor, coperta a patra îi dezvăluie că e o poveste despre un amor nefericit, se gândește că unul dintre eroi sigur trădează, altfel n-ar fi avut niciun rost ca autorul să mai scrie cartea, speră s-o surprindă și să n-o dezamăgească. Primele pagini o prind. Descoperă că toate se petrec în zilele noastre, o lume care începe s-o fascineze.
E atâta liniște incredibilă, că ar citi toată ziua. Aude cum foșnesc frunzele. O mașină fâșâie în viteză pe șosea, are sigur toba de eșapament defectă, face un zgomot asurzitor, dar se îndepărtează repede. Se aude din nou susurul pârâului, aproape adormitor. De departe răsună cântece ardelenești difuzate de un post de radio și vagul lor ecou pe dealuri. Mai aproape un măgar se trezește să icnească cu pasiune și încetează la fel de brusc.
Denisa nu apucă să citească prea mult. Claudette s-a trezit, a apărut în pragul ușii, le întreabă dacă vor cafea. E în pijama și nemachiată, dar tot frumoasă.
– Nu, mulțumesc, spune Denisa.
– Eu vreau, zice Tabita. Mare și tare.
– Mereu le vrei mari și tari, îi aruncă peste umăr Claudette.
Întotdeauna dialogul dintre ele e plin de insinuări sexuale, Denisa ar fi trebuit să se obișnuiască, dar tresare de fiecare dată.
– Vezi c-o sperii pe copilă, spune Tabita.
Copila este Denisa. Sunt toate patru de-o seamă, au fost pe vremuri colege de școală, pornite pe drumuri diferite, dar se văd cât de des pot și de fiecare dată Denisa e copila, adică cea care trebuie instruită cum să intre în viață. N-a avut nici măcar un iubit. O tot întreabă dacă nu e straniu să nu ai măcar un iubit, nici nu-și mai pot imagina cum este fără. Ea ridică din umeri, a încetat demult să le răspundă.
Acum și-au adus toate trei câte un scaun pliant, de o parte și de alta a Tabitei, și sorb din ceștile mari de cafea aburindă. Angela a apărut în balerinii jerpeliți de care nu se desparte și într-un tricou decolorat cu inscripții sfidătoare, plin de urme străvechi de vopsea, lung cât o cămașă, îi acoperă începutul pulpelor arămii, cu părul foarte scurt vâlvoi, arată demențial, și-a aprins o papiroasă, e singura dintre ele care fumează și încă la greu. Degeaba i-au spus ca măcar la munte să lase țigările. Singura despre care Denisa știe foarte puține, nu li se confesează niciodată. Singura atât de frumoasă, că nu e lună să nu insiste vreo revistă glossy ori pentru bărbați să-i pună poza pe copertă și să-i facă un pictorial. Din câte știu ele, i-a refuzat pe toți. Măcar pentru fața asta prea frumoasă, renunță la țigări! Angela ridică din umeri.
Una dintre ele a dat drumul unui casetofon și se aude un glas inconfundabil, Sarah Brightman. Denisa înlemnește, prietenele ei chiar îi fac o surpriză. E singura dintre ele înnebunită după genul ăsta de muzică, cu ani în urmă când Sarah Brightman a venit la București s-a dat peste cap s-o asculte, dar a ajuns prea târziu în Piața enormă a Constituției în care concerta, a rămas pierdută într-o margine de unde nu vedea nimic din sclipirile de pe scenă, abia auzea, o enervau cumplit hlizelile unor puștani înghesuiți în preajmă care jucau bâza și tot strigau să mai cânte din Queen, o durea gâtul de cât se săltase pe vârfuri să zărească ceva peste capetele celor din față, s-a-ntors acasă cu ochii în lacrimi, dar a fost fericită câteva seri la rând. Toate trei zâmbesc complice, ar fi inutil să le întrebe a cui a fost ideea. A fost și gata! Se repede să le îmbrățișeze pe rând.
– Fără sentimentalisme nu se poate? spune Tabita.
Angela ține ritmul cu degetele lungi cu urme ale vopselurilor zilelor trecute. Mai mereu Angela are degetele mânjite, în atelierul de decorațiuni unde lucrează folosește vopseluri puternice, nu-i pasă că e plină de pete, cine o place, trebuie s-o placă și așa. Niciuna dintre ele nu știe dac-o place cineva. Dar sigur se-ntâmplă, odată dispare ore sau zile întregi și niciuna n-are habar. Nu le-a spus niciodată.
– Dacă stau toată ziua-n pijama e vreo problemă? întreabă pe neașteptate Claudette. N-am chef să mă schimb.
– Stai cum vrei, zice Tabita, înainte ca Denisa să protesteze.
Denisa știe că, dacă una singură dintre ele rămâne în pijama, s-a dus ziua de plimbări pe munte, or să lenevească până la apus. Dar ar protesta degeaba, stabiliseră dinainte să plece că fiecare va face ce-i va trece prin cap. Denisa se mai gândește că ar mai fi o scăpare, pijamaua e un șort și un tricou, cu nimic pe dedesubt, nici chiloți, nici sutien, dar cine observă, ar putea ieși în lume chiar și așa, pe vremea asta fierbinte. Se mai gândește că, plictisită, Claudette o să iasă la plimbare în șort. Până la urmă.
Din romanul cu același titlu, în pregătire la Crime Scene Press
-
România a câștigat definitiv procesul Roșia Montană. Gabriel Resources cerea 6,5 miliarde de dolari, cea mai mare pretenție formulată vreodată împotriva statuluiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Un kilogram de unt costă în medie 61 de lei la raft, față de 46 de lei acum cinci ani. Un singur grup controlează jumătate din piațăZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
De ce iubesc miliardarii din tech jachetele negre de piele? De la Jensen Huang la Elon Musk și Jeff Bezos, cum a devenit simbolul rebeliunii uniforma celor mai puternici oameni din Silicon ValleyEveniment · 14 noiembrie 2026