Ieșirea Greciei din zona euro ar fi un dezastru

Există ideea că ieșirea Greciei din zona euro ar fi o soluție la criza datoriilor suverane, dar numai cine nu a trăit într-o economie cu devalorizare de peste 100% pe an poate gândi că este viabilă.

În general, este complicat și de trecut de la o monedă slabă la una tare, dar înapoi? Cine va dori să aibă în buzunare drahme care își pierd valoarea de la o lună la alta cu 10%? Nimeni. Toți vor fugi de o monedă readusă cu forța în buzunare.

Iar presa elenă simte că acesta este cel mai mare pericol.

“Dacă vrem să ne găsim calea mai departe, să ne uităm în buzunare: fiecare monedă euro reprezintă ceea ce are mai bun fiecare țară, ceea ce oferă în termeni de economie și cultură. Toți avem ceva de dat, ceva de câștigat. Astăzi și mâine”, scria ieri un jurnalist grec, Nikos Konstandaras, într-un editorial pe ekathimerini.com.

O renunțare forțată la euro va însemna curs de schimb controlat și controale la frontieră pentru ca valuta forte să nu iasă din țară. Renunțarea la liberalizarea contului curent va determina renunțarea la liberalizarea comerțului.

Este greu de crezut că odată ieșită din zona euro țara va rămâne în acordul de liber-schimb din Europa, adică în Uniunea Europeană. “Vom fi un Egipt sau un Liban al Europei”, se tem comentatorii greci.

Spaima grecilor că vor rămâne fără euro arată ce tensiune se ascunde în monedă la țările periferice. Când vinzi portocale contra BMW-uri sau grâu, cum este cazul României, este o iluzie să crezi că poți avea un curs de schimb stabil.

România a avut în 2005-2008 un dezechilibru extern mai mare decât Grecia, iar doparea cursului s-a făcut cu credite externe. Din 2008 încoace, rezervele băncii centrale injectate cu bani de la FMI susțin pojghița cursului.

Este curios cât de puțin se vorbește despre fundamentele economice în toată această criză a datoriilor publice și se tratează doar problemele financiare.

Productivitatea industrială, capacitățile tehnologice noi create prin investiții aduc în cele din urmă creștere economică și banii necesari rambursării datoriilor.

România împarte cu Grecia și cu celelalte țări din Peninsula Balcanică destinul unei țări slabe. Și România și Grecia au avut regi străini, aduși chiar din Germania, “dușmanul” grecilor acum. Au căzut Grecia, Portugalia, Irlanda – Uniunea Europeană crapă pe la periferie. Puțini mai amintesc că două dintre aceste țări s-au crezut puteri economice și au risipit bani pe o olimpiadă și un campionat european de fotbal.

Ce au în comun toate aceste țări, inclusiv România? O neîncredere furibundă în conducători, considerați vinovați pentru toate relele, și în stat.

Dar subdezvoltarea are rădăcini istorice, iar oamenii nu ar trebui să uite de unde au plecat. Țările periferice au de recuperat handicapul dezvoltării, al trecerii de la o agricultură de tip feudal, cum este cazul României, la industrializare, la servicii.

Cu jumătate din populație în mediul rural, lăsată acum fără acces la slujbe în orașe ca urmare a dezindustrializării, nu poate trece România bariera celor 10.000 de euro PIB/capita care separă țările civilizate de restul. Oricât ar fi de rău exemplul Greciei, de acolo nu au plecat 3 milioane de oameni în 10 ani, din care opt de creștere economică, cum este cazul României. Aici salariul minim este de 150 de euro, în Grecia este de 750 de euro – de cinci ori mai mare. Și dacă scade cu 50%, și tot rămâne dublu la greci.

O devalorizare accelerată în eventualitatea revenirii la drahmă ar crea însă o spirală de neoprit, care ar atrage și celelalte monede din Europa de Est.

Și în cazul României, și în cel al Greciei, discuția ar trebui să se mute pe dezvoltare, să nu rămână la finanțe. Dacă situația se va înrăutăți în Grecia, dacă țara va ieși din zona euro și vor avea loc întreruperi haotice de electricitate sau de aprovizionare cu produse de strictă necesitate, atunci se va vedea ce poate pătimi o țară de pe urma îndatorării excesive. Și mulți își vor aduce aminte de deceniul opt al României, dacă nu o și fac.

Căci ce diferență mai este să pătimești ca să rambursezi datoria externă în avans sau să pătimești constrâns de creditorii cărora nu le mai poți da banii înapoi după ce i-ai cheltuit?