Iile centenare ale Brătienilor/ de Radu Constantinescu

Cu mai bine de un secol în urmă, două doamne din înalta societate românească erau nelipsite de la marile serbări populare, de la praznice religioase, hramuri și aniversări. Nu din rațiuni – cum spunem astăzi – populiste, ci din motive mult mai practice: admirau portul de sărbătoare al țărăncilor și achiziționau exemplarele cele mai reușite. Cele două personaje care aveau să rămână în istorie și prin alte fapte de mare generozitae sunt Eliza Brătianu și Sabina Cantacuzino – soția și, respectiv, sora marelui om de stat Ion I. C. Brătianu. Așa se face că, în timp, în urma „cercetărilor” etnografice de teren, dar și a darurilor primite din partea celor mai cunoscute țesătorese din toată România, cele două doamne au reușit să adune o colecție impresionantă de ii și cămăși țărănești.

În anul 1934, ele au donat Muzeului Etnografic al Ardealului din Cluj această colecție de excepție, cuprinzând 191 de piese de port, în cea mai mare parte ii, confecționate în ultimul sfert al secolului al XIX-lea și începutul secolului XX , de o valoare și de o frumusețe extraordinară, Obiectele provin din diverse zone etnografice ale României, cu preponderență din cele extracarpatice.

80 de ani la întuneric

Veritabila comoară etnografică a rămas închisă timp de opt decenii în depozitele muzeului clujean, fără a fi prezentată vreodată în integralitatea sa deoarece autoritățile comuniste nu agreau idea expunerii unor obiecte provenind de la familiile marilor personalități politice interbelice. Colecția a fost, însă, păstrată cu mare grijă, în condiții ideale pentru ca fibrele textile să nu sufere și să nu se degradeze. Iar acum ea apare pentru prima dată în fața publicului, în cadrul unei expoziții organizate la Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj – Napoca, sub titlul „Ținută, culoare, stil – cămașa țărănească de altădată”.

În ultimii ani, toate piesele au fost restaurate cu migală în laboratorul de specialitate al Muzeului, recondiționate conform celor mai moderne procedee și pregătite pentru expunere. Momentul vernisajului nu a fost ales întâmplător: 24 iunie, ziua internațională a iei, aflată la a treia celebrare pe plan internațional. Din cele 191 de piese ale colecției sunt expuse cca 70, din care 56 ii și cămăși.

Regina și ia

Preocuparea Elizei Brătianu și a Sabinei Cantacuzino de a colecționa piese de valoare patrimonială se înscrie în cadrul unui curent european entuziast, de reevaluare a moștenirii culturale rurale în spirit iluminist și romantic,. Se poate vorbi, în acel sfârșit de secol XIX, de o adevărată „foame de identitate” prin dezvoltarea unui interes aparte pentru portul țărănesc, considerat o expresie a spiritului național. În România, această tendință s-a manifestat atât la nivelul elitei politice și intelectuale autohtone, cât și la nivelul casei regale de origine germană, care și-a asumat-o tocmai pentru a sublinia atașamentul pentru națiune. Prin contagiune, începând cu ultimele două decenii ale secolului al XIX-lea, cultivarea portului popular țărănesc a devenit o adevărată modă la curtea regală, doamnele din înalta societate afișându-se în ocazii festive, și nu numai, în asemenea ținută. Interesul celor două membre ale familiei Brătianu pentru portul țărănesc se înscrie în această tendință generală a înaltei societăți.

Istoricul Vasile Sălăjan, directorul Muzeului Etnografic al Transilvaniei, este convins că au existat în epocă și alte colecții similare. „Atunci când Regina Maria și  alte membre ale familiei regale  purtau la evenimente speciale ii populare, ca insemne de noblețe, era oarecum firesc ca gestul să fie preluat și de alte persoane din înalta societate. Din păcate, doar Eliza Brătianu și Sabina Cantacuzino au avut inspirația de a-și dona colecția unui muzeu.”

Ie, cămeșe, spăcel, ciupag

Valoarea exponatelor de pe simezele muzeului clujean este inestimabilă. Deși centenare, iile și cămășile și-au păstrat prospețimea culorilor, iar filigranul firului de borangic, in sau cânepă poate fi admirat în toată splendoarea sa. Pe de altă parte, importanța documentară a pieselor constituie pentru specialiști o adevărată mină de aur pentru sintezele etnografice viitoare. Cu atât mai mult cu cât, în cadrul portului femeiesc tradițional românesc, cămașa a constituit întotdeauna piesa principală: a păstrat de-a lungul unei perioade lungi elemente arhaice (elemente de croi, tehnici de decorare, ornamentică); a marcat apartenența comunitară printr-o unitate structurală și decorativă clară în cadrul diferitelor zone etnografice; a evidențiat în cel mai înalt grad (prin calitatea materialelor și a execuției) statutul social-economic și personalitatea purtătoarei. Numită local ie, cămeșe, spăcel, ciupag etc., ea a intrat în conștiința publică cu prima denominație, devenită generică.

Eliza Brătianu (1870 – 1957) s-a născut la Buftea într-o familie de mari moșieri și oameni politici, ca prim copil al lui Alexandru Barbu Știrbei și al Mariei Știrbei, născută Ghica. A învățat în particular la Palatul Știrbei din Buftea, având printre profesori și pe Ioan Slavici care – conform propriilor sale amintiri – a avut cea mai mare contribuție la dezvoltarea ei spirituală. Era poliglotă, vorbind franceza, engleza și germana, era un spirit pătrunzător, cu aptitudini în diverse domenii.  A fost căsătorită mai întâi cu politicianul Alexandru Marghiloman, apoi cu Ion I.C. Brătianu. S-a implicat în acțiuni civice, patriotice și culturale. Pentru încurajarea cusăturilor populare românști a organizat o școală de cusături populare la moșia Brătienilor de la Florica, precum și un atelier și un magazin Albina. În anul 1943 a publicat două albume de cusături românești având ca scop conservarea și reintroducerea în mediul rural a cusăturilor de veche tradiție. În anul 1934, Eliza Brătianu donează Muzeului Etnografic al Ardealului 152 de piese de port din Oltenia, Muntenia, Banat, Bucovina și Transilvania. Conform metodelor de colectare din acea vreme, colecția este formată din piese individuale, 90 dintre ele fiind cămăși femeiești, datând din anii 1875 – 1920.

Sabina Cantacuzino ( (1863 – 1944), fiica cea mai mare a lui Ion C. Brătianu și sora cea mai mare a Brătienilor – Ion, Constantin (Dinu) și Vintilă. A făcut școala în particular la moșia Florica, apoi la București cu profesori renumiți (Spiru Haret, V.D. Păun etc). Examenul de bacalaureat și-l susține la Colegiul Sf. Sava. În 1885 s-a căsătorit cu doctorul Constantin Cantacuzino. A învațat de tânără să iubească muzica, literatura, artele plastice, devenind cu timpul proprietara unei bogate colecții de pictură românească și de obiecte de artă populară. A contribuit la înființarea și funcționarea Muzeului de Artă  „Toma Stelian”. În anul 1934, donează Muzeului Etnografic al Ardealului 39 de piese de port din Oltenia și Muntenia. 14 dintre acestea sunt cămăși femeiești, datând din anii 1875 – 1920.