IIRUC: Daca obtinem pierderi zero, e ca si cum avea profit
Reteaua de 60 de puncte de lucru care acopera toata tara, cea mai mare de acest tip de pe piata, reprezinta avantajul competitiv cheie al furnizorului de servicii IT in fata concurentilor.
Furnizorul de servicii IT IIRUC Service, preluat anul trecut de compania austriaca Raiffeisen Informatik, are ca obiectiv principal in acest an sa mentina un echilibru intre venituri si cheltuieli si sa nu incheie exercitiul financiar cu pierderi, in conditiile in care compania si-a redus tinta de venituri de la 15 la 10 mil. euro.
“Obiectivul principal al companiei este sa trecem cu bine de aceasta perioada. O cifra zero este echivalenta cu profitul pentru noi in acest moment”, a declarat intr-un interviu pentru ZF Calin Rangu, CEO al IIRUC Service. El a mentionat ca furnizorul de servicii si-a ajustat obiectivele, in conditiile in care compania traverseaza inca un proces de restructurare, demarat odata cu achizitia de catre grupul austriac. “Criza pentru noi a venit cam devreme – nu am apucat sa crestem pana la masa critica necesara. Acum o mare parte dintre eforturi sunt dedicate pentru a mentine un echilibru intre cheltuieli si venituri.” Rangu a precizat ca restructurarea vizeaza atat modul in care compania le ofera servicii clientilor, cat si, spre exemplu, politica de resurse umane. Schimbarile de la nivelul personalului au vizat reasezarea salariilor – “intre care existau discrepante majore” – pe un sistem bazat pe obiective, care a presupus in multe cazuri si majorari ale veniturilor. Rangu sustine ca noua strategie HR a generat si o triere “de la sine” a personalului. “Noi am avut urmatoarea abordare: intai am dat – adica am majorat o parte din salarii, si abia apoi am ridicat cerintele. Astfel s-a si cernut personalul – nu am realizat noi aceasta actiune cu forta. Oamenii s-au adaptat catre cerintele pe care le puteau indeplini.”
Compania are in prezent 350 de oameni, numar egal cu cel de la finele anului trecut, din care aproximativ 80 fac parte din departamentul care ofera servicii IT si care au in general varste intre 25 si 30 de ani si au fost angajati dupa preluarea IIRUC de catre Raiffeisen Informatik la inceputul anului trecut.
Potrivit lui Rangu principala zona de competenta a IIRUC este cea de suport. “Noi putem prelua o unitate a unei companii in teritoriu, o agentie de banca, de firma de asigurari, o agentie financiara si desfasuram toate activitatile IT de suport pentru agentia respectiva. Indiferent ca este vorba de cablare, de calculatoare, de servere, de routere, retele sau imprimante. Practic nu mai este nevoie ca un om din firma respectiva sa fie trimis la agentia respectiva pentru suport.”
Pe langa aceasta activitate, IIRUC poate gestiona si achizitiile IT ale unui client. “Clientii ne spun ca au nevoie de o configuratie anume, iar noi mergem la furnizori, luam cea mai buna oferta, negociem cu ei si apoi calculam costul total de proprietate pentru client. Este un concept care in Romania este cel mai des uitat. Achizitiile inseamna in Romania sa iei la pretul cel mai mic sau sa te uiti in general numai la pret. De fapt, in IT conteaza costul total de proprietate pe cinci ani, pe trei ani. La o imprimanta nu conteaza cat dai pe ea ci cat te costa dupa trei ani – cu hartie, cu consumabile, cu toner”, spune Rangu, unul dintre cei mai experimentati directori IT de pe piata locala.
IIRUC isi mentine si linia de business traditionala a caselor de marcat fiscale, care este utilizata de companie ca punct de intrare in companii carora le poate propune ulterior si solutii IT. “Putem integra casa de marcat fiscala cu sistemul de gestiune al resurselor companiei detinut de client, ii putem vinde si calculatoare. Putem livra o solutie completa. Suntem in discutii cu cateva retele de magazine pe acest subiect”, precizeaza Rangu.
Contract cu IBM Romania pentru AFAF
El afirma ca in acest moment cele mai mari contracte ale firmei sunt cu a doua banca din Ucraina si cu IBM Romania – prin care IIRUC a devenit subcontractor intr-un contract cu Agentia Nationala de Administrare Fiscala.
Seful IIRUC spune ca cei mai im-portanti competitori ai companiei sunt austriecii de la S&T si polonezii de la Asseco, prin firma locala Net Consulting. Reteaua extinsa la nivel national a IIRUC este insa cea care face diferenta si este motivul cheie al castigarii unor contracte mari, cum este cel cu IBM.
“Avem 60 de puncte de prezenta la nivel national, este cea mai mare retea de acest tip din Romania si este avantajul competitiv principal pe care il avem in acest moment”.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026