Iliescu: Si eu am un handicap, cel al varstei
"Eu am handicapul varstei, altii au handicapul lipsei de experienta, tara noastra are handicapul decalajului care ne desparte de lumea dezvoltata europeana, nu este nimic incriminator, nimic jignitor la adresa nimanui", spune Ion Iliescu, cu referire la o declaratie a sa anterioara in care acuza ca Mircea Geoana este "handicapat" din punctul de vedere al experientei politice
“Eu am handicapul varstei, altii au handicapul lipsei de experienta, tara noastra are handicapul decalajului care ne desparte de lumea dezvoltata europeana, nu este nimic incriminator, nimic jignitor la adresa nimanui”, spune Ion Iliescu, cu referire la o declaratie a sa anterioara in care acuza ca Mircea Geoana este “handicapat” din punctul de vedere al experientei politice.
Iliescu a participat ieri, dupa luni de absenta, la sedinta conducerii PSD, acesta fiind unul dintre putinele semne de bunavointa pe care fostul presedinte al social-democratilor l-a aratat partidului dupa congresul din aprilie. Prea suparat pe cei despre care a spus, in repetate randuri, ca l-au tradat la congres, Iliescu a refuzat sa vina la sedintele partidului, desi calitatea sa de lider al senatorilor social-democrati il obliga la acest lucru.
Saptamana trecuta insa, in urma unei scrisori transmise principalelor trei figuri ale partidului – Mircea Geoana, Adrian Nastase si Miron Mitrea – si in urma reactiilor ponderate ale celor vizati, Iliescu a tinut sa onoreze invitatia, spune el, nu pentru a continua polemica, ci dialogul: “Scrisoarea nu este o continuare a unei polemici artificiale, ci o chemare la o reflectie de fond privind locul si rolul partidului”.
Intrebat despre propunerea lide-rului PSD Mircea Geoana privind modificarea statutului partidului, in sensul introducerii functiei de presedinte fondator, care sa-i revina in mod formal, Iliescu a spus ca el este de facto presedinte fondator al partidului, iar acest lucru este re-cunoscut de toata lumea: “Acest statut il am, nu am nevoie de recunoastere si nu ma incanta pe mine chestiile formale”.
Iliescu a declarat ieri ca, in trecut, nu a atacat niciodata noua conducere a partidului, desi declaratiile sale vechi exact acest lucru arata.
Intrebat daca, la sedinta BPN, au luat parte persoane care pot fi calificate drept corupte – era unul dintre reprosurile pe care in scrisoarea mentionata le facea actualei conduceri – Iliescu a raspus: “Probabil”.
Ca raspuns la unele critici privind ineficienta mandatului sau, venite intre altele si de la Ion Iliescu, Mircea Geoana va face in aceasta saptamana un bilant al celor sase luni de cand se afla in fruntea partidului.
-
Nvidia, în căutare de succesor pentru Jensen Huang, cel care și-a dat demisia după 33 de ani la conducerea gigantului tehnologic american. Șeful Arm, Rene Haas, este pe lista favorițilorBusiness Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026