Imitația inventivă
Cum funcționează textul literar? Prin ce mijloace îl emoționează pe cititor? La aceste întrebări am să încerc să răspund în serialul de față.
Cum funcționează textul literar? Prin ce mijloace îl
emoționează pe cititor? La aceste întrebări am să încerc să răspund
în serialul de față.
Acesta este conceput sub forma unui dialog. Cele două
personaje angajate într-o lungă discuție în paginile lui sunt
imaginare. Primul în ordinea venirii în scenă, să-i spunem
domnul “Italice” (replicile sale sunt tipărite cu litere aplecate),
este un tânăr generic, care are încă multe de învățat, dar care, în
stilul binecunoscut al tinerilor, contestă sau măcar pune sub
semnul îndoielii adevărurile care i se transmit (spre deosebire
însă de mulți tineri reali, el are fair-play și o dorință
reală de a înțelege). Al doilea, domnul “Drepte”, este un iubitor
de literatură mai experimentat, dispus să asculte și să examineze
și opinii diferite de ale lui (la rândul lui, acest domn se
deosebește de specialiștii reali prin răbdarea de a explica
pe înțelesul oricui ceea ce știe). Subiectul discuției îl
reprezintă, repet, mecanismul prin care se produce, cu ajutorul
cuvintelor, emoția estetică.
– Ne întoarcem, deci, la Aristotel.
– Nu ne întoarcem. Teoria sa nu se află undeva, în urmă, ci ne
însoțește pentru că are o valabilitate mereu demonstrabilă. De
altfel, îl cităm pe filosoful grec mai mult din politețe. Și fără
să-i cunoaștem opera am putea oricând descoperi și redescoperi că
arta este în esență imitație.
– Un fel de fotografie…
– Știi bine că nu la asta mă gândesc. Este vorba de o imitație
inventivă.
– Inventivă sau neinventivă, o imitație tot imitație
rămâne. Adică interioară originalului și… inutilă.
– Inutilă?
– Bineînțeles. Pe lângă un măr adevărat, roșu, cu stropi de
rouă pe el, ce rost mai are un măr desenat? Sigur că eu recunosc
utilitatea fundamentală a artei, dar îți pun această întrebare
pentru a evidenția insuficiența teoriei tale. În caz că arta este
imitație trebuie să admitem, inevitabil, că este inutilă. Repet,
deci, întrebarea: Ce rost mai are un măr desenat? Sau, mai bine, tu
însuți ce măr ai alege?
– Foarte simplu. Le-aș alege pe amândouă. Pe primul ca să-l
mănânc și pe al doilea ca să-l privesc. Nu se concurează între ele.
Sau nu se concurează în același plan. Fiecare satisface o
necesitate specifică. Poți să fii sătul de mere reale și flămând de
mere desenate. Și invers.
– Nu înțeleg ce plăcere poate să-ți procure contemplarea
unei imitații. Ar fi deajuns să-ți muți privirea asupra modelului,
ca să obții satisfacții mai mari.
– Poate, dar altfel de satisfacții. Contemplând
imitația contempli nu obiectul pe care îl reprezintă, ci chiar
imitația.
– Și merită?
– Merită, pentru că ai de admirat ingeniozitatea cu care a
fost realizată. Ecoul în conștiință este cu totul altul. Revenind
la exemplul cu mărul, trebuie să admiți că, studiind mărul real, te
gândești cât de mare și curat este, ce carnație pură are deși și-a
extras materia constitutivă din pământul “murdar”, cum asigură
puterea germinativă a semințelor dinăuntru, ce substanțe nutritive
conține etc., în timp ce, cercetând mărul desenat, ai în vedere cu
totul alte aspecte și anume iscusința cu care pictorul a amestecat
culorile ca să obțină nuanța cea mai potrivită, abilitatea de a fi
creat, printr-o mică pată albă, senzația de luciu, dexteritatea cu
care a trasat conturul curb, fără să utilizeze compasul, priceperea
de a produce, cu un desen exclusiv plan, impresia de volum.
– Te asigur că, în fața tabloului, cei mai mulți dintre
oameni nu ar face considerații tehniciste de acest gen. S-ar gândi,
pur și simplu, la asemănarea cu un măr adevărat.
– Vezi, singur ai spus, la asemănare și nu la mărul
adevărat. Ar fi un prim pas spre o receptare estetică. Cu timpul,
fii sigur, adunând experiență, încercând să-și explice de ce le
place ceea ce le place etc., oamenii respectivi ar ajunge tot la
“considerații tehniciste”.
– Și cum anume ar trebui să privească cineva un tablou
pentru ca să nu îl trateze ca artă?
– Să-l confunde cu realitatea și drept urmare să îl socotească
o realitate… mai palidă. Să-l considere inferior. Să prefere
modelul.
– Există situații care te contrazic. Acești oameni, care nu
înțeleg arta ca artă, care o compară mereu cu modelul și o găsesc
mai prejos, știu totuși s-o prețuiască atunci când le înfățișează
realități greu accesibile. Ei păstrează în casă cu grijă, ca pe
niște trofee, litografii reprezentând vulcani în plină erupție,
benzi de magnetofon cu triluri ale unor păsări din pădurile
tropicale, cronici referitoare la diferite evenimente istorice.
Sunt colecționari pasionați care vorbesc cu respect despre meritele
artiștilor preocupați să fixeze momente trecătoare sau să aducă de
departe imagini ale unor fenomene mai puțin cunoscute.
– Exemplele tale nu mă contrazic, mă confirmă. Acești
colecționari nu prețuiesc arta pentru valoarea ei specifică, deci
nu o prețuiesc. Nu se poate spune că mă pricep la sculptură dacă
susțin că păstrez ca pe ochii din cap o statuetă de bronz pentru
că-mi servește la spartul nucilor. În mod similar, nu se poate
spune că mă pricep la artă dacă o consider un simplu mijloc de
înregistrare sau comunicare a unor informații.
– Și totuși, atât de mulți oameni văd un film sau citesc un
roman ca să afle ceva…
– Mulți, puțini, nu contează. Aici nu au valabilitate
argumentele de ordin statistic.
ALEX. ȘTEFĂNESCU. Critic și istoric literar, prozator,
dramaturg, publicist, realizator de emisiuni TV. Născut la 6
noiembrie 1947. Autor a 15 cărți, dintre care a avut un mare ecou
“Istoria literaturii române contemporane. 1941-2000”, apărută în
2005 (s-au scris despre ea 270 de articole pro și contra, a fost
răsplătită cu Premiul Uniunii Scriitorilor și Premiul Academiei).
Emisiunea “Un metru cub de cultură” difuzată de Realitatea TV i-a
adus Premiul APTR pentru talk-show-uri pe 2004, iar altă emisiune,
“Istoria literaturii române contemporane povestită de Alex.
Ștefănescu” – Premiul APTR pentru emisiuni culturale pe 2008.
Adresa sa poștală este: București, O.P. 22, c.p. 22. Cea
electronică este alex2108145@yahoo.com
-
Încă o relație iese la iveală în scandalul care l-a dat jos pe Jensen Huang și a zguduit acțiunile starului bursier: fostul CEO Nvidia ar fi avut o aventură și cu o a doua angajată, scrie Reuters. Congresul SUA vrea să-l audiezeBusiness Internaţional · 12 noiembrie 2026
-
Ediția 13 noiembrie 2026 epaper(auxiliar) · 12 noiembrie 2026
-
Agenția media United Media Services a obținut medalia Platinum EcoVadis și intră în top 1% dintre companiile evaluate la nivel globalZF 24 · 12 noiembrie 2026