Immoeast - achizitii de 300 milioane de euro
Fondul de investitii austriac Immoeast a continuat campania agresiva de investitii de pe piata locala, prin alte doua tranzactii cu o valoare cumulata de aproape 300 mil. euro. Astfel, austriecii vor cumpara pentru 185 mil. euro proiectul Polus Center Constanta, dezvoltat de compania TriGranit, si au achizitionat totodata parcul de afaceri S-Park din zona Piata Presei Libere, intr-o afacere de pe…
Fondul de investitii austriac Immoeast a continuat campania agresiva de investitii de pe piata locala, prin alte doua tranzactii cu o valoare cumulata de aproape 300 mil. euro.
Astfel, austriecii vor cumpara pentru 185 mil. euro proiectul Polus Center Constanta, dezvoltat de compania TriGranit, si au achizitionat totodata parcul de afaceri S-Park din zona Piata Presei Libere, intr-o afacere de peste 100 de milioane de euro.
Valoarea totala a investitiilor companiei din primele trei luni ale anului depaseste 400 de milioane de euro, luand in calcul si achizitia parcului de afaceri Victoria Park
si a companiei Logistic Contractor, care detine un teren in apropierea soselei de centura din Capitala pe care va dezvolta un proiect logistic.
Contractul de la Constanta este de tip forward purchase (plata se face pe masura ce proiectul avanseaza), la fel ca in contractul pentru preluarea Polus Center din Cluj, incheiat intre aceiasi jucatori, dar la o valoare de 210 mil. euro. Immoeast a anuntat ca aproximativ 40% din suprafata inchiriabila a proiectului este deja precontractata. Centrul comercial va avea o suprafata utila de 90.000 mp, iar lucrarile de constructie sunt programate sa inceapa in vara acestui an.
Immoeast detine o participatie de 25% in compania dezvoltatoare, TriGranit, inca din vara anului trecut, proiectul de la Constanta avand termen de finalizare a doua parte a anului 2008.
Costurile totale de dezvoltare a proiectului au fost de aproximativ 60 de milioane de euro, valoare in care este inclusa achizitionarea terenului de 12.000 de metri patrati.
S-Park este format din patru corpuri de cladire cu o suprafata inchiriabila de 30.800 de metri patrati, constructia centrului de afaceri fiind inceputa alaturi de divizia imobiliara a grupului financiar olandez ING, care a iesit intre timp din afacere.
Immoeast a anuntat ca detine 40 de proprietati in Romania, cu o suprafata totala de peste 2 milioane de metri patrati.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026