Imofinance: asigurari si banca ipotecara
Imofinance: asigurari si banca ipotecara
Grupul de firme Imofinance Cluj-Napoca intentioneaza sa intre pe piata asigurarilor, prin infiintarea unei firme sau preluarea unei participatii la o companie de profil, discutiile cu patru asiguratori fiind deja initiate, a declarat presedintele Imofinance, Iosif Pop. “Am initiat deja discutii cu patru societati de asigurare. Vizam un pachet de actiuni majoritar sau minoritar si suntem dispusi sa alocam din surse proprii circa doua milioane de euro pentru achizitie, dar luam in calcul si varianta infiintarii unei societati”, a adaugat Pop (fost presedinte al Bancii Transilvania). Reprezentantul Imofinance a afirmat ca, in cazul unei achizitii, negocierile vor fi finalizate in a doua parte a anului, iar rezultatul lor va depinde de reglementarile Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) in privinta capitalului social. In privinta planurilor investitionale, pentru realizarea proiectelor de investitii pe acest an, grupul trebuie sa identifice surse de finantare de aproape 11 milioane de euro. “Recent, actionarii au aprobat mandatarea Consiliului de Administratie pentru angajarea de imprumuturi de la institutii financiare si/sau emisiunea de obligatiuni. De asemenea, s-a aprobat transformarea Imocredit in banca ipotecara. Daca legea privind obligatiunile ipotecare si cea a bancilor de credit ipotecar vor fi adoptate in prima jumatate a anului, vom iesi pe piata cu o emisiune de titluri in valoare de 5 mil. euro pentru finantarea proiectelor aminitite. Daca legislatia nu va fi adoptata, vom emite obligatiuni obisnuite”, a afirmat Pop. Restul sumei, pana la 11 milioane de euro, va fi acoperit din surse proprii, a adaugat presedintele grupului.
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026
-
Silvia Axinescu, counsel, Reff & Asociații | Deloitte Legal: Pentru companiile care folosesc agenți AI, riscul unei amenzi pe AI Act este deocamdată aproape zero, pentru că România nu are încă o autoritate desemnată formal, dar ele răspund deja față de persoanele prejudiciate de un agentBusiness Hi-Tech · 13 noiembrie 2026