Impact intră în hora insolvenței pentru o datorie cât trei apartamente
Compania de dezvoltare imobiliară Impact Developer & Contractor, fondată la începutul anilor ‘90 de omul de afaceri Dan Ioan Popp, a intrat în insolvență la solicitarea firmei de construcții Romconstruct din Ploiești, care solicită achitarea unei datorii de 1,3 milioane de lei (308.000 de euro), echivalentul a trei apartamente construite de Impact.
Compania de dezvoltare imobiliară Impact Developer &
Contractor, fondată la începutul anilor ’90 de omul de afaceri Dan
Ioan Popp, a intrat în insolvență la solicitarea firmei de
construcții Romconstruct din Ploiești, care solicită achitarea unei
datorii de 1,3 milioane de lei (308.000 de euro), echivalentul a
trei apartamente construite de Impact.
Drept răspuns, reprezentanții Impact, unul dintre puținii
dezvoltatori care au construit mai mult de 1.000 de locuințe în
România, au organizat o conferință de presă pentru a anunța faptul
că vor contesta decizia Tribunalului București. Ei spun că firma
are disponibilitățile financiare pentru a achita această datorie pe
care însă nu o recunoaște.
“Nu cred că vom ajunge la reorganizare și, chiar dacă acest lucru
se întâmplă, valoarea totală a activelor firmei se ridică la
aproximativ 480 de milioane de lei, iar totalul datoriilor este de
doar 150 de milioane de lei”, a ținut să precizeze Carmen
Săndulescu, director financiar și acționar minoritar al Impact.
-
De la instrument la coleg de echipă: Cum ajung agenții AI să se „angajeze” în companii VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026
-
Business MAGAZIN. Ionuț Negoiță, cel mai mare dezvoltator din estul Capitalei, care a făcut până acum 12.000 de locuințe: În fiecare zi încercăm să fim cu fața la joc, să ne adaptăm la realitățile urbanistice, sociale și economice. Peste 10 ani eu cred că prețul pe metrul pătrat util în București în segmentul rezidențial va fi de 3.500 euroComunicate Construcții · 15 noiembrie 2026
-
ZF DESCHIDEREA DE ASTĂZI. Cum va merge bursa. Urmăriți luni, 16 noiembrie 2026, ora 09.30 o discuție cu Alexandru Dobre, Deputy CEO, TradevilleBurse - Fonduri mutuale · 15 noiembrie 2026