Impact va lansa un fond ipotecar
Compania de constructii si dezvoltare imobiliara Impact Bucuresti intentioneaza sa infiinteze anul acesta un fond ipotecar care sa reprezinte una dintre sursele de finantare pentru programul de dezvoltare al companiei.Programul, care se intinde pe zece ani, prevede construirea a 5
Compania de constructii si dezvoltare imobiliara Impact Bucuresti intentioneaza sa infiinteze anul acesta un fond ipotecar care sa reprezinte una dintre sursele de finantare pentru programul de dezvoltare al companiei.
Programul, care se intinde pe zece ani, prevede construirea a 5.000 de locuinte si necesita o finantare de peste 200 de milioane de dolari. In aceste conditii, compania a ales ca alternativa de finantare crearea unui fond care ii va avea ca posesori de titluri ipotecare chiar pe viitorii beneficiari de credite.
“Co-finantarea directa a constructiei de locuinte prin participarea la Fondul imobiliar a beneficiarilor este o alternativa mult mai ieftina fata de creditarea prin banci sau chiar societati de credit ipotecar”, sustin oficialii companiei, care nu au oferit mai multe amanunte despre acest fond, dar despre care spun ca reprezinta o prioritate.
Reprezentantii Impact spun ca insa ordonanta care reglementeaza activitatea societatilor de credit ipotecar nu este suficienta pentru relansarea constructiei de locuinte deoarece “aceste societati se prefigureaza a fi mai rigide decat o banca, subordonandu-se atat Bancii Nationale pentru creditare, cat si Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare pentru emisiune de obligatiuni”. “In plus, atractivitatea de a investi intr-o astfel de societate este scazuta (rentabilitate financiara sub 10% pe an) datorita limitarilor de atragere de surse de capital si impozitarii ca societate comerciala”, spun oficialii companiei.
Impact construieste vile in ansambluri rezidentiale proprii si are deschise cinci astfel de santiere in zona de nord a Bucurestiului si unul la Constanta.
In luna martie, compania va incepe, in zona Baneasa, construirea unui cartier rezidential de vile in valoare de 13,5 milioane de dolari, lucrarile urmand sa dureze intre trei si patru ani.
Compania este listata la categoria a II-a a Bursei de Valori Bucuresti, cotatia actiunilor situandu-se ieri la un nivel de 4.750 lei/actiune.
Principalul actionar al Impact este Dan Ioan Popp, cu 19,73%, urmat de Carmen Daniela Sandulescu, cu 10,01%, Anghelina Popp, cu 8,93% si Maria Porosnicu, cu 5,46%.
-
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, după creșterea economică din T3: Este un semnal pozitiv, pe care îl analizăm însă cu precauție. Bugetul pentru 2027 trebuie să consolideze această evoluție și să susțină redresarea economieiBănci și Asigurări · 13 noiembrie 2026
-
Carmen Ravon, CBRE: În București ar mai trebui să fie cel puțin un mall. Dacă un retailer vrea acum să deschidă 10 spații, nu are unde. Pentru retailul stradal nu văd o mare speranță. Gradul de ocupare din centrele comerciale a ajuns la 99%, iar brandurile care vor să intre în România stau pe liste de așteptareBusiness Construct · 13 noiembrie 2026
-
Ciprian Dascălu, economist-șef BCR: Creșterea economică din T3 față de T2 a fost foarte puternică, peste așteptările noastre. Este cea mai mare creștere de după T1 2022. Ne-am revizuit prognoza pe 2026 la -0,1%, de la -0,7% anteriorZF 24 · 13 noiembrie 2026