Impact vinde 60 de hectare de teren in Bucuresti
Impact vinde 60 de hectare de teren in Bucuresti
Compania de dezvoltare imobiliara Impact a anuntat ca isi va anula toate proiectele de constructie de vile din Capitala, din cauza lipsei de cooperare a autoritatilor locale. Din aceasta cauza compania intentioneaza sa vanda peste 60 de hectare de teren situate in Bucuresti. Compania va continua insa sa construiasca vile in zonele limitrofe Capitalei.
“Noi in Bucuresti nu avem activitati in prezent. Nu trebuie confundate cu Bucurestiul ansamblurile rezidentiale pe care le-am construit in zone cum ar fi Pipera,” a explicat Dan Ioan Popp, presedintele companiei el a precizat ca estimeaza ca afacerile Impact nu vor fi afectate de aceasta decizie. “Suntem in discutii cu mai multe autoritati locale din provincie pentru a incepe sa construim ansambluri rezidentiale,” a mai spus Popp.
Decizia de a anula proiectele de constructie de vile din Bucuresti a fost luata, spun reprezentantii companiei, ca urmare a lipsei de cooperare a autoritatilor locale. “Ne asteptam ca reprezentantii autoritatilor locale sa isi faca datoria, sa fie cooperanti, sa dea avize si autorizatii si sa nu mai tergiverseze. Mediul de afaceri este dependent de autoritatile locale care pot incuraja, frana sau stopa anumite proiecte. In acest caz este vorba de franare si stopare,” a declarat Popp. Reprezentantii companiei au precizat ca intentioneaza sa isi indeplineasca obligatiile pe care si le-au asumat deja fata de clienti.
Impact a incheiat anul trecut cu un profit in scadere fata de anul anterior, una dintre cauze pentru diminuarea profitului fiind, potrivit companiei intarzierile in obtinerea autorizatiilor de constructie.
Profitul net al Bucuresti a scazut anul trecut cu 16% in euro pana la 4 milioane de euro (162,8 miliarde de lei), desi cifra de afaceri a companiei a urcat cu 43% pana la 25,6 milioane de euro (1.039 miliarde de lei). Principala cauza a reducerii profitului a fost scaderea neasteptata a cursului de schimb leu-euro care a redus sumele in lei incasate de la clienti, contractele incheiate de companie fiind exprimate in euro.
vlad.nicolaescu@zf.ro
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026