Impersonalitatea legilor si personalitatea lui Ion Iliescu

Legile sunt facute pentru oameni, iar nu oamenii pentru legi. Prin aceasta formulare plastica, Nicolae Titulescu a surprins doua dintre trasaturile esentiale ale normei juridice. Mai intai, legiuitorul nu trebuie sa ignore scopul firesc al oricarei legi: regulile de comportament nu sunt simple abstractiuni, ci ele sunt reflexul unor valori pe care se sprijina un anumit mod de organizare sociala. Asadar, legile nu trebuie sa sacrifice oemenii, ci trebuie sa slujeasca acestora. In al doilea rand, legile sunt facute pentru oameni, iar nu pentru un singur om. Altfel spus, norma de drept are caracter impersonal. Menirea ei este sa reglementeze in mod general anumite raporturi sociale, iar nu sa dea satisfactie unei singure persoane.
Desi aceste idei sunt cunoscute de orice student care a absolvit primul an de studii juridice, o ciudata amnezie ii cuprinde pe oamenii politici atunci cand, investiti de alegatori cu puterea de a face legi, se gandesc in primul rand la ei, iar nu la cei care le-au dat aceasta putere. Numai astfel se explica de ce, in mult dezbatuta problema privind posibilitatea Presedintelui in functie de a candida pentru Senat sau Camera Dputatilor, principiile sunt abandonate si se urmareste rezolvarea situatiei unei persoane, iar nu a institutiei pe care acesta o reprezinta. Intre Ion Iliescu, ca persoana, si functia de Presedinte al Romaniei exista o coincidenta doar temporara, iar nu eterna. Reglementarea statutului Presedintelui Romaniei nu este si nu trebuie sa fie dependenta de situatia viitoare a personei Ion Iliescu. Cu toate acestea, PSD prin intermediul Guvernului si al grupurilor sale parlamentare, nu oboseste sa clameze dreptul lui Ion Iliescu, inca Presedinte in functie al Romaniei, de a candida, pe o lista de partid, pentru un loc in Senat.
Patimile politice starnite de aceasta problema in momentul in care a inceput dezbaterea Legii privind alegerea Parlamentului si a Presedintelui Romaniei pun in umbra premisele morale, politice si juridice pe care se poate intemeia o solutie dreapta a acestei probleme.
Mai intai, este cel putin indoielnic, sub aspect moral, dreptul Presedintelui in functie de a candida pentru un loc in Parlament. Este greu de gasit o motivatie onesta pentru gestul politic al celui care, dupa ce a ajuns in varful piramidei statului, pozitie in care s-a aflat timp de zece ani, candideaza totusi in alegerile parlamentare, indiferent de optiunea in favoarea unui partid sau a altuia. Asadar, chiar daca ar candida ca independent, Ion Iliescu si-ar gasi cu greu indreptatirea morala a acestui gest politic. In codul moral al democratiei exista si principiul limitarii duratei mentinerii puterii de catre o persoana sau alta. Numai acest principiu poate tempera ambitiile si orgoliile generate de efectul corupator al puterii.
Politic, lucrurile sunt si mai complicate. Ion Iliescu nu doreste sa candideze, ca independent, pur si simplu, pentru Senat. El pare sa doreasca reintoarcerea la o situatie anormala care a existat in primii ani ai democrasiei post-decembriste in Romania. Fenomenul independentilor pe liste de partid a fost o anomalie sanctionata, pana la urma, printr-o interdictie legala. Pe buna dreptate, legiuitorul a statuat ca pe listele unui partid pot candida numai cei care sunt membri ai acelui partid. Acesta interdictie este cu atat mai legitima in cazul Presedintelui Romaniei. Nu mai poate fi nimeni pacalit cu ideea independentei prezidentiale, cat timp Ion Iliescu a facut, face si va face corp comun cu PSD. Este de neacceptat, din punct de vedere al regulilor jocului politic democratic, sa pui intreaga autoritate a functiei prezidentiale in slujba unui partid in confruntarea cu celelate partide.
Din perspectiva juridica, reguli constitutionale foarte clare se opun solutiei care ar permite Presedintelui Romaniei sa candideze pe listele unui partid politic. Pe de-o parte, Presedintele reprezinta statul roman si exercita functia de mediere intre puterile statutlui, precum si intre stat si societate. Pe de alta parte, el nu poate fi membru al unui partid si nu poate indeplini nici o alta functie publica sau privata. Este limpede ca participarea Presedintelui, din pozitia in care se afla, la competitia electorala pentru Parlament ar reprezenta o incalcare a acestor reguli constitutionale.
Dar dincolo de aceste obstacole morale, politice si juridice exista o imposibilitate logica care pune in evidenta atat absurditatea acestei initiative politice a PSD, cat si caracterul strict personal al solutiei propuse de acest partid, solutie care nu se refera la institutia Presedintelui Romaniei, ci la persoana Ion Iliescu. Prin revizuirea Constitutiei, mandatul prezidential a fost prelungit de la patru la cinci ani. Ca urmare, de aici inainte, alegerile parlamentare si cele prezidentiale nu vor mai fi, de regula, simultane. Este de asteptat sa avem alegeri parlamentare in anul 2008 si in anul 2012, dar alegerile prezidentiale vor fi in 2009 si 2014. Decalajul dintre alegerile parlamentare si cele prezidentiale va fi regula, iar simultaneitatea, exceptia. In conditiile decalarii alegerilor parlamentare de cele prezidentiale, s-ar pune problema ca presedintele sa renunte la mandatul de sef al statutlui si sa se inscrie in cursa pentru Parlament, solutie fara logica politica.
Este evident ca solutia legislativa propusa de PSD nu urmareste, in nici un fel, imbunatatirea statutului functiei de Presedinte al Romaniei, ci doar perpetuarea puterii persoanei cunoscute sub numele de Ion Iliescu.
M-as fi asteptat ca, dupa o lunga carieira politica, ale carei meandre si valoare vor fi judecate de istorie, Ion Iliescu sa declare ferm ca se retrage din viata politica sau cel putin ca nu mai doreste nici o functie in structurile statului. Ar fi un gest de normalitate pe care Romania il merita din partea actualului Presedinte.

* Valeriu Stoica este membru al PNL, a fost ministrul justitiei si presedintele PNL.