Implicațiile religioase ale descoperirii civilizațiilor extraterestre/ de Marius Vasileanu

Ultimii ani par să fie din ce în ce mai nerăbdători în așteptarea uriașei vești: da, extratereștrii există! Cohorte de fani ai teoriilor paleoastronauticii, nenumărate divizii de cercetători ai fenomenului OZN, simplii chibiți freamătă de emoție la orice anunț NASA(National Aeronautics and Space Administration). Mai nou, după ce acum câteva săptămâni au luat cu toții o mare păcăleală în urma unui anunț inițial ambiguu referitor la un obiect cosmic excepțional descoperit în “apropierea” noastră (vecinătate care s-a dovedit a fi de 50 milioane ani lumină, ceea ce în măsurătorile cosmice este, la propriu, aproape), anume existența unei tinere găuri negre, zilele trecute emoția a revenit, însutit.

Trebuie s-o recunoaștem, aceasta s-a petrecut cu ocazia unui anunț inițial la fel de ambiguu, destinat parcă să facă valuri: a doua zi NASA urma să facă publică o știre referitoare la viața extraterestră. Ei bine, NASA a anunțat că a descoperit într-un lac din California o bacterie care nu conține același tip de ADN cu celelalte viețuitoare de pe Pământ. În jargonul științific, dacă ADN-ul și viața pe Terra se bazează pe șase elemente (carbon, hidrogen, azot, oxigen, fosfor și sulf), noua bacterie a înlocuit fosforul cu arsen care este o substanță otravitoare pentru majoritatea vietăților pământene. Aceasta demonstrează, susțin cercetătorii, că structura bio-chimică a vieții în cosmos poate fi radical diferită de ceea ce este îndeobște cunoscut și a evoluat pe Terra.

…Nu o dată am fost întrebat de studenții cărora le-am predat cursuri de introducere în istoria religiilor dacă nu cumva ceea ce a căpătat numele de “ipoteza paleoastronautică” este o explicație mult mai rezonabilă pentru începuturile marilor religii. Cu alte cuvinte, illo tempore Pământul ar fi fost vizitat de ființe non-Pământene, care, dorind să ne ajute, i-au învățat pe oameni diverse lucruri, i-au civilizat încet-încet etc. Numai că, susțin adepții paleoastronauticii, cele mai ascunse, cele mai înalte cunoștințe (cele de ordin spiritual), s-au osificat, au fost transformate în religii instituționalizate. Întrucât eu însumi citeam cu nesaț toate cărțile și articolele care existau în România de acum 25 de ani pe această temă – și mai continui să fiu atent la această problematică și azi -, am enumerat câteva idei și întrebări care se regăsesc mai jos. Ulterior le-am susținut în cadrul unor emisiuni de radio și televiziune la care am fost invitat, mai ales după ce, prin anul 2008, șeful Observatorului Astronomic al Vaticanului, Pr. Gabriel Funes, a declarat cu oarecare relaxare că poți să crezi și în existența lui Dumnezeu și în cea a extratereștrilor: “E posibil să crezi și în Dumnezeu, și în extratereștri.Se poate admite existența unor alte forme de viață din alte lumi, mai evoluate decât a noastră, fără să punem la îndoială credința în creație”. Pe de o parte este de bun-simț să consideri că “după cum există mai multe rase de oameni, tot așa cred că pot exista și alte forme de viață, mai inteligente, create tot de Dumnezeu. Asta nu ne limitează credința pentru că noi nu putem limita libertatea de creație a lui Dumnezeu”, a mai declarat Pr. Gabriel Funes, care este călugăr iezuit, dar, totodată, și doctor în astronomie al Universității din Padova. «La fel cum considerăm creaturile terestre ca fiindu-ne “frați” sau “surori”, ce motive avem să nu vorbim despre un “frate extraterestru”? Ar fi tot parte a creației», a continuat directorul Observatorului Astronomic al Vaticanului.

De altfel, nu a fost prima declarație de acest gen venită de la un oficial al Sf. Scaun. În 2002, fostul director a Observatorului Astronomic al Vaticanului, George Coyne, declara pentru Corriere della Sera “Până în prezent, nu există nici o dovadă științifică a vieții extraterestre. Totuși, adunăm observații care conduc spre această posibilitate. Universul este atât de mare încât ar fi o nebunie să spunem că noi suntem excepția. Dezbaterea este în desfășurare și complexă. Dacă m-aș întâlni cu o ființă inteligentă dintr-o altă lume, care mi-ar vorbi despre viața lor spirituală și mi-ar spune că oamenii de pe planeta sa au fost de asemenea mântuiți de Dumnezeu prin trimiterea Unicului Său Fiu, m-aș întreba cum este posibil ca acest Fiu Unic să fie prezent în locuri diferite. Astfel de gânduri constituie o mare provocare”…

Alături de musulmanii ruși și de evreii din Rusia care au declarat în 2008 că admit existența vieții extraterestre, creștinii ortodocși sunt mai pragmatici decât par. Există un uluitor text pe acest subiect atribuit Sf. Teofan Zăvorâtul la fel de vizionar și de relaxat precum cele ale lui Arthur C. Clarke…
Cele de mai sus demonstrează că la nivelul marilor religii problema descoperirii unor semeni întru rațiune pe alte planete nu-i lasă nicidecum indiferenți pe liderii inteligenți. Voi ignora din start atât teoriile conspiraționiste care susțin (bazându-se pe oarece dovezi…) că acest mult dorit contact există deja și este păstrat ascuns de marile puteri. De asemenea, nu discut acum cealaltă față a medaliei, deloc de lepădat măcar științific (sociologic, antropologic etc.), anume existența, deja, a puzderie de grupări (secte) care au înglobat “creativ” această problemă. Unele dintre acestea se bazează exclusiv pe existența unor presupuse ființe de pe alte tărâmuri pe care le așteaptă cu înfrigurare – desigur, adepții fiind singurii “aleși” pentru o viitoare “salvare”…

Presupunând că într-un viitor apropiat se va anunța oficial: da, tocmai am luat contactul cu o civilizație extraterestră, care va fi impactul asupra marilor religii? Indubitabil, unii și-au pus această problemă. Cum anume va fi gestionată comunicarea informațiilor provenite din acest “contact” astfel încât să nu fie perturbate masiv nici civilizația pământeană, nici marile religii? Căci, atenție, ceea ce ar putea rezulta ar fi o adevărată implozie!

Pe de altă parte, dacă se va afla, de pildă, că aceste ființe (care nu sunt neapărat numai de pe alte planete, ci, poate, și din alte dimensiuni/universuri paralele) nu sunt tocmai la prima lor vizită pe Pământ? Că ne-ar mai fi vizitat periodic. De unde și descrierea unor uimitoare aparate de zbor în textele hinduse vechi de cel puțin 2000 de ani (dar și egiptene), de unde viziunea lui Ezechiel – pe care se sprijină atât mistica ebraică, cât și cea creștină, dar și adepții paleoastronauticii, care o consideră o banală întâlnire de gradul III…

Ceea ce cred este că aceste contacte vor fi gestionate cum se cuvine, iar fiecare va înțelege atât cât este pregătit să înțeleagă. Indubitabil, informațiile publice vor fi cu mult mai sărace decât cele reale. Cu toate acestea, în sensul “tare”, metafizic, într-un viitor previzibil, religiile autentice nu cred că vor fi zdruncinate fundamental atunci când marea veste va deveni publică.

Dimpotrivă, ceea ce susțin este că vor fi întărite. În fond, și în hinduism, și în iudaism, creștinism sau islam se vorbește despre depășirea/împlinirea condiției umane pe verticala spiritului. La nivel de anecdotă, de personaj istoric, de ritual chiar, lucrurile pot fi mai mult sau mai puțin reconsiderate. Detenta spirituală, esența, continuă să funcționeze însă. Până la urmă nici un extraterestru, oricare ar fi, teoretic, anvergura sapiențială la care acesta locuiește, nu face mai puțin important faptul că un om precum Pr. Arsenie Boca, să spunem, luându-l drept model pe Iisus Hristos și pe alții care L-au urmat – un rol însemnat și un model pentru viața călugărului nostru a jucat Sf. Serafim de Sarov care a trăit cu mai bine de un secol mai devreme! -, a reușit să devină cel mai mare sfânt dat de români în secolul XX, cu toate consecințele de rigoare (uriașe), adică ceea ce numim “minuni” (nenumărate). La fel cum a “performat”, de pildă, Sf. Padre Pio, cu care Pr. Arsenie Boca a fost contemporan.

Cu alte cuvinte, referindu-ne strict la creștinism, începând de la vectorul moralității și cel al deontologiei – deloc de ignorat într-o lume capabilă să creeze din ce în ce mai mulți monștri, în primul rând pe cale științifică – până la dogmatică, nimic nu va putea fi zdruncinat. Dimpotrivă, ar putea fi generat, în timp (lung, de câteva secole, poate), un val de eliberare de superstiție și echivocuri, care să purifice ceea ce este autentic întru Hristos…

“Căci acum vedem ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci față către față” (1 Corinteni 13, 12)…

MARIUS VASILEANU (n. 14 aprilie 1964, în Gura Humorului, Bucovina) are o licență în filosofie (Universitatea București) și un master în antropologia spațiului sacru (Universitatea de Arhitectură “Ion Mincu”). Din 2007 este doctorand al Universității București, Facultatea de Litere, cu o temă interdisciplinară în care continuă studiile de antropologie a religiei. A fost director al Editurii Muzicale și profesor de istoria religiilor în învățământul preuniversitar. A ținut cursuri și seminarii de introducere în istoria și antropologia religiilor la Universitatea București și la Universitatea de Arhitectură “Ion Mincu”. A susținut o bogată activitate în presă: studii, articole, eseuri, recenzii, proză scurtă, editoriale, interviuri – în jurnale, reviste culturale și cu profil spiritual -, producător și realizator de emisiuni radio, numeroase colaborări la principalele televiziuni centrale. A fost redactor-șef al revistei Adevărul literar și artistic. În prezent realizează o pagină de religie în săptămânalul Timpul. A publicat cartea “În căutarea duminicii. Sacru și profan în epoca foiletonistică” (Editura Paralela 45, 2008).