Versiunea completă
Eveniment

Impozit pe profit in zonele libere, din 2007

Impozit pe profit in zonele libere, din 2007

Ion Sergiu · 30 august 2004 · 1 min de citit

Perioada in care firmele din zonele libere beneficiaza de scutirea de la plata impozitului pe profit, in cazul in care au realizat investitii de cel putin un milion de dolari, a fost redusa cu sase luni, pana la sfirsitul anului 2006, potrivit ordonantei de modificare a Codului Fiscal.
Termenul initial era 30 iunie 2007, dar a fost modificat la recomandarea autoritatilor europene, pentru ca Romania sa nu incalce prevederile comunitare dupa data aderarii, prevazuta pentru 1 ianuarie 2007.
Conditia impusa investitorilor respectivi este sa isi desfasoare activitatea pe baza de licenta, iar investitiile sa fi fost realizate pina la 1 iulie 2002 si sa vizeze active corporale amortizabile utilizate in industria prelucratoare (echipamente si utilaje de prelucrare).
Firmele vor pierde aceasta facilitate in cazul in care isi vor modifica actionariatul, adica un pachet reprezentind peste 25% din actiuni trece in alta proprietate intr-un an calendaristic.
Pachetul de facilitati acordate investitorilor din zonele libere cuprinde, in principal, posibilitatea concesionarii si inchirierii de terenuri si constructii aflate in perimetrul zonelor libere pe o perioada de pina la 50 de ani, scutirea de taxe vamale, accize, TVA si impozit pe profit, posibilitatea transferului in strainatate a capitalului si a profitului, precum si garantarea investitiilor realizate.
Potrivit modificarilor aduse la inceputul acestui an Legii 84/1992 privind regimul zonelor libere, operatorii care isi desfasoara activitatea in aceste regiuni, cit si administratiile, pot primi un ajutor de stat pentru dezvoltare regionala in cuantum de 50% din costurile eligibile ale investitiilor realizate de intreprinderile mari si de 65% din costurile similare realizate de IMM.
Actul normativ prin care a fost modificat Codul Fiscal intra in vigoare la 1 ianuarie 2005.

Citește și