În 2002 Europa are probleme

NOUA monedă comună, deși lansată cu o formidabilă publicitate și un entuziasm prefabricat, este primită de unii cu bucurie, de alții cu îndoială în cele 12 țări ale Uniunii Europene. Deocamdată, Marea Britanie, Suedia și Danemarca stau pe tușă, conform vechiului dicton englez Wait and see. Așa cum arată sondajele, un mare procent de cetățeni (în special împătimiț ii lui Deutsche Mark manifestă dubii în privința schimbării). Responsabilii operațiunii de la Banca Centrală Europeană sunt conștienț i de aceasta și tocmai de aceea au adoptat tactica introducerii treptate a euro: două luni va rămâne în circulație paralelă și moneda națională până când oamenii se vor obișnui cu cea comună. Nu toți specialiștii sunt de părere că moneda comună va influenț a pozitiv viața economică din toate țările participante.

Din punct de vedere teoretic este un act forțat, deoarece în mecanismul economic capitalist starea monedei reflectă în ultimă instanță situația din economie, în primul rând producția și serviciile, raportul dintre export și import, care toate sunt încă organizate pe bază națională și ca atare diferă de la o țară la alta. Noi am învățat pe propria noastră piele cât de mult depinde tăria leului de aceste procese din economie. Autorii monedei comune au apucat mecanismul de la capătul final, dictând condiț ii dure politicii economice în țările participante: deficitul bugetar să nu depășească 3% din PIB, inflația ținută sub control la nivel minim și așa mai departe. Dar dacă într-o țară mecanismul se dereglează, scade producția sau exportul?

Rămâne deci de văzut cum va funcționa această decizie politică de forță în economia capitalistă. Să-i urăm succes pentru că este în joc viitorul Europei. Deocamdată au ieșit la iveală distonanțe în privința prețurilor, datorită nu atât costului producției, cât sistemului de impozitare.

Un automobil Renault de aceeași categorie costă în Belgia 13.000 euro, în Franța 15.700 euro, iar în Portugalia peste 20.000 de euro! Despre cele două alegeri din Franța și Germania e prematur să ne pronunțăm. În Franța candidează la președinție Jacques Chirac, actualul președinte, și premierul Lionel Jospin, iar sondajele le acordă deocamdată șanse egale. În Germania, cancelarul Schröder și partidul său social-democrat pornesc cu oarecare avantaj, dar fără a obține majoritatea a ceea ce înseamnă tot guvern de coaliție.

Specialiștii apreciază însă că din cauza competiției electorale guvernele nu vor dispune de flexibilitatea de a lua deciziile necesare dictate de combaterea recesiunii.

În luna martie va avea loc un nou summit UE în Spania, care deține președinția în actualul semestru, pentru a discuta problemele noii structuri comunitare și pregătirea Constituției europene. Este știut că în aceste probleme se ciocnesc Franța și Germania. Cancelarul Schröder, inspirat de experienț a germană cu autonomia regiunilor – Länder – preconizează o federație europeană cu un președinte și un comitet executiv, care să aibă putere de decizie, în timp ce poziția franceză pornește de la formula gaullistă Europe des Patries și susține o “Federație a statelor naționale”, în care se men- ține conceptul de suveranitate națională cu o serie de amendamente.

Este interesant că a fost desemnat ca președinte al comisiei care să pregătească reforma constituțională Valery Giscard d’Estaing, fost președinte al Franței. Totul este impulsionat de lărgirea în 2004 cu noi membri a Uniunii Europene. Până acum sistemul decizional era bazat pe principiul unanimității, care a mers cum a mers cât timp Uniunea avea 15 membri. Dar cu lărgirea comunității la 25 sau 27 membri, se socotește că va fi necesar să se treacă la principiul majorităț ii. Încă de la summit-ul de la Nissa s-a stabilit ca fiecare stat membru să dispună de un număr de voturi în conformitate cu mărimea populației. Se poate aprecia că în 2002 nu se va elabora noua Constituție, dar se va continua elaborarea ei ca să fie gata în 2004.

În sfârșit, se afirmă ca putere cu noi veleități europene Federația Rusă. Reformele inițiate de Putin sunt modeste, dar exportul de energie i-a adus venituri colosale.

La gaze este deja number one mondial, iar la petrol experții afirmă că dacă Rusia obține și controlul asupra producției din Kazahstan și Azerbaidjan va atinge un nivel aproape de două ori mai mare decât Arabia Saudită. Marile companii Lukoil și Yukos au început să opereze în stil capitalist în Irak, Algeria, Sudan și Libia, profitând de interdicțiile impuse companiilor americane în aceste țări.

Oricum, în 2002 Europa va fi plină de evenimente – de data asta pașnice.