În afară de Barclays, UBS și RBS s-au implicat puternic în manipularea Libor
Pe lângă traderii de la Barclays, angajați ai altor două mari bănci europene, UBS din Elveția și Royal Bank of Scotland (RBS), din Marea Britanie, au fost puternic implicați în manipularea dobânzilor Libor, potrivit unor documente juridice și unor surse apropiate investigațiilor, scrie CNBC.
Pe lângă traderii de la Barclays, angajați ai altor două mari bănci europene, UBS din Elveția și Royal Bank of Scotland (RBS), din Marea Britanie, au fost puternic implicați în manipularea dobânzilor Libor, potrivit unor documente juridice și unor surse apropiate investigațiilor, scrie CNBC.
Unii dintre acești traderi, inclusiv cel care lucra la subsidiara Barclays din New York, mai au încă funcții de conducere la birourile de trading de pe Wall Street, scrie CNBC.
Până în prezent, atenția a fost îndreptată asupra traderilor de la Barclays, instituție care luna trecută a acceptat o amendă record de 453 milioane dolari de la autoritățile americane și britanice după ce și-a recunoscut rolul pe care
l-a avut în manipularea ratelor de dobândă. Însă anchetele au scos la iveală că traderi de la cel puțin alte două bănci, printre care RBS și UBS, au jucat un rol esențial în fraudarea dobânzilor Libor.
Cele trei bănci au angajat mai mult de 12 traderi care au influențat ratele de dobândă în dolari, euro sau yeni. Unii traderi care sunt anchetați în scandalul Libor au lucrat pentru mai multe bănci ținute sub observație, mărind posibilitatea ca practica manipulării dobânzilor să se înrădăcineze pe măsură ce traderii își schimbau locul de muncă.
Scandalul, care a început să iasă la lumină în 2008, a devenit o bombă cu ceas pentru autoritățile de reglementare și o problemă pentru politicienii de pe ambele maluri ale Atlanticului. Anchetatorii au în vedere manipularea ratelor de dobândă între anii 2005 și 2009 utilizate pentru determinarea costurilor unor împrumuturi de mii de miliarde de dolari, de la creditele pentru locuință la cardurile de credit. Unul dintre angajații Barclays anchetat este Jay V. Merchant, potrivit unor surse apropiate situației. Merchant, care a supravegheat biroul de trading al swap-urilor pe dolarul american al subsidiarei Barclays din New York, a lucrat pentru bancă din martie 2006 până în octombrie 2009, potrivit înregistrărilor angajaților realizate de Autoritatea de Reglementare din Industria Financiară (ARIF) din SUA. În prezent Merchant ocupă o poziție similară la o subsidiară a băncii UBS din Stamford, statul american Connecticut, conform ARIF. Sursele au menționat că autoritățile vor să afle dacă angajații din biroul lui Merchant au încercat să influențeze Liborul comunicând cu alți traderi din Londra pentru a obține randamente mai mari la anumite swap-uri pe care le tranzacționa biroul. Însă rolul lui Merchant în această anchetă nu este clar determinat.
Un purtător de cuvânt al UBS a afirmat că banca “nu are niciun motiv să creadă că Merchant are un comportament inadecvat la UBS” și a refuzat să comenteze referitor la investigație.
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026