In asteptare (IV)

Amaraciune lesne de inteles in cazul unui om obisnuit sa-si duca viata, cu bune si rele, sub reflectoare, in vazul tuturor. Aceasta este si soarta unui director de festival – si inca ce festival! -, indiferent de faptul ca profesiunea lui “civila”, aceea de cronicar si publicist, beneficiaza (paradoxal) de o anumita penumbra mediatica.

Nu se poate spune, insa, ca directorul FNT 2008 ar fi “vanat” neaparat o astfel de confortabila pozitie; cautand pe internet o informatie teatrala oarecare, am intrat intamplator pe un link ce trimitea la pagina Critici de teatru romani, pagina care continea doua “intrari”: Haig Acterian si Cristina Modreanu. Cum chestiunea devenea pasionanta, am insistat un pic si astfel am ajuns la blog-ul celei de-a doua, de unde am aflat in legatura cu festivalul, printre altele, ca “Vreau sa pun teatrul romanesc intr-o lumina noua”, ca “E timpul reafirmarii unui spirit critic taios” si ca “E timpul sa ne recunoastem adevaratele (putinele) valori demne sa intre in teatrul lumii”. (Sistez aici publicitatea gratuita si las curiosilor posibilitatea de a afla mai multe prin investigatie personala.) Din asemenea declaratii e greu de presupus ca autorul lor isi doreste discretie; totodata, ele fagaduiesc din partea sa o prestatie specifica – in cazul dat, ca director de festival – cel putin provocatoare. In ce ma priveste, sub aceste auspicii am frecventat, atat cat am putut, evenimentul. Eveniment care, la finalul sau, s-a cuantificat, pentru mine, in urmatoarele castiguri:

• patru spectacole straine interesante (ca apartinand unor trupe si/sau creatori recunoscuti, prin premii, pe plan european si foarte populari la ei acasa, adica predilect in spatiul rusesc sau ex-sovietic), dintre care unul exceptional (Furtuna de la Magnitogorsk, in regia lui Lev Erenburg) si unul foarte bun (Sunetul tacerii de la Riga, in regia lui Alvis Hermanis);
• un spectacol bun din “modulul” Debut (Bella si cavalerul fara nume de Oliver Emanuel, in regia sensibil-inteligenta a lui Vladimir Anton si frumos jucat de Ioana Anastasia Anton, Tudor Aaron Istodor si Lucian Iftime);
• evolutia actritei Ofelia Popii in rolul Ofelia din spectacolul Hamlet, regizat de Radu-Alexandru Nica la Teatrul National “Radu Stanca” din Sibiu;
• o geanta cu logo-ul FNT, apta sa reziste (sper) la transportarea unui laptop si continand, la primire, felurite cadouri festivaliere;
• ne-vederea unor spectacole despre care mi s-a povestit ulterior. In ceea ce priveste capitolul “pierderi”, acesta arata cam asa:
• spectacolul Calugarul negru, dupa Cehov, regizat de Kama Ginkas la Teatrul Tinerei Generatii din Moscova (indiferent de relatarile – contradictorii – ale celor ce l-au vazut);
• clipe de viata consumate fara interes, fara participare si fara emotie in fata scenei;
• ne-vederea unor spectacole despre care mi s-a povestit ulterior si ne-revederea altora, foarte putine.

Recurgand la o statistica simpla, s-ar putea spune ca, zona pierderilor fiind cantitativ mai mica decat cea a castigurilor, FNT 2008 mi-a priit. Dincolo de statistica… Intrucat nu am urmarit toate spectacolele din selectie si intrucat, din felurite pricini, nu am participat nici la evenimentele colaterale – conferinte, dezbateri, ateliere etc. -, folosesc in mod intentionat, in concluziile despre festival, formulari net personalizate, incercand sa evit orice sugestie de pozitie “oficiala”, “obiectiva” s.a.m.d. (Pozitie pe care am incercat sa o abordez in comentariile anterioare, legate de unele chestiuni de principiu.) Pentru mine, asadar, Festivalul National de Teatru s-a prezentat, in aceasta toamna, ca o defilare oarecare de reprezentatii, cand mai stimulante, cand perfect indiferente, intr-un context care, mi s-a parut mie, a fost definit de un concept general destul de vag si a fost dominat de raceala in relatiile dintre oameni si de interes caldicel in jurul spectacolelor. Provocarile continute in afirmatiile de pe blog-ul pomenit au ramas, dupa parerea mea, la un stadiu exclusiv teoretic. Daca “citesc” afisul festivalului in lumina lor, simt, vorba poetului, o tristete iremediabila; daca nu stabilesc nicio legatura intre unul si celelalte, raman in minunare si, la sfarsitul sfarsitului, in asteptare. Pentru ca, inaugurat la editia din acest an, directoratul Cristinei Modreanu va dura inca doi; este vorba despre un om tanar, asadar posibilitatile de “crestere” sunt, evident, deschise. Ca sa preiau metafora tutelara a FNT 2008, urmeaza sa asteptam ca evenimentul care a ajuns acum la majorat sa devina, pana in 2010, un adult cu drepturi si obligatii depline. Iar lucrul acesta sa se si vada.