In bataliile zilei

Nu, nu folosesc termenul pentru a desemna orice persoana care scrie. Constat doar ca parte dintre cele mai inflacarate batalii de presa ale trecutului imediat si ale prezentului continuu le poarta condeierii de vocatie: prozatori, reporteri cu pretentii la un stil literar, critici de beletristica si dramaturgi, ca si, evident, eseisti.
Lucrul poate starni uimire, caci legenda urbana zice ca dupa revolutie cei care au dat tonul in presa au fost si sunt… inginerii. Exemple se pot gasi destule si in acest sens… Dar, nu stiu cum se face, in ultima vreme scriitorii au ajuns sa ocupe din nou un loc proeminent in materie de comentare autorizata si expresiva a actualitatii.
Lumea a inteles destul de repede cum stau lucrurile, asa incat pana si o parte a presei a ricanat iritata, bombanind reintoarcerea “intelectualilor” in avanscena publica. Multora le-ar fi placut enorm ca astia, scriitorii, sa ramana cantonati in romanul erotizant, cum este cel – nu lipsit de merite – practicat de baietii si fetele unei faimoase, de-acum, colectii de carte populate de nume din cea mai tanara generatie auctoriala. Nu s-a intamplat totusi astfel si nu este de mirare macar pentru un motiv: tot ce iti ofera respectiva colectie relaxata, bine scrisa si decoltata se gaseste deja in Magarul de aur scris de un parinte al romanului european in Imperiul mediteranean al strabunilor nostri latini.
Sunt insa desigur, si alte motive. Unii scriitori au vocatie de tribuni asa cum sunt unii politicieni fumatori sau corupti. Le vine ca de la sine (era sa zic “ca turnat”, dar de cand cu CNSAS si verdictele de politie politica, expresia si-a pierdut inocenta de odinioara…). Asta nu-i va convinge insa in ruptul capului pe anumiti redactori-sefi de publicatii cu staif. Pentru ei, politica va ramane mereu in afara campului legitim al culturii, dupa cum pentru Platon – va amintiti – literatul era menit sa ramana in afara cetatii. Ca o consecinta, nu ai putea strapunge poarta unei anumite reviste cu un text de atitudine si nici sa faci donatii demne de epoci mai opulente decat asta. Nu ca n-ar sti ori n-ar putea intelege. Dar vicleniile scriitorimii nu trebuie nici ele subestimate. Cu atat mai putin nevoia de pensie de la Uniune, cea de slujbulita de la patron, ori aspiratia la un loc sub umbrela.
Daca totusi scriitorii au redescoperit una dintre postarile care ii pot readuce in prim-plan, dupa decenii de tactici serpesti si aluzii esopice, redimensionarea statutului de scriitor se cheama ca se si produce. Era si cazul.