În buricul Bucureștiului.../ de Elisabeta Lăsconi

… se înalță Hotel Universal, devenit personaj senzațional, dă și titlul romanului Simonei Sora, cu o foarte frumoasă primire din partea criticii. Hotelul cu pricina are o istorie fabuloasă încă de la întemeiere și până în anii ce au urmat Revoluției din decembrie 1989: clădirea s-a ridicat pe locul hanului Teodoraki, distrus într-un incendiu în 1847, în perioada comunistă s-a preschimbat în cuib al Securității și bordel proletar, după 1989, l-a preluat Liga Studenților, ce-i dă astfel o nouă viață la fel de pasionantă.

Romanul a apărut în 2012, este reeditat în 2013 în colecția „Top10+” a Editurii Polirom, și aduce surpriza unei prozatoare originale, fascinată de realismul magic al sud-americanilor, în viziunea mai multor comentatori, căci găsește în propria lume sâmburii din care-apoi încolțesc și înfloresc povești mirobolante, ele se împletesc și se despletesc pe parcurs, după o logică subterană foarte interesantă.

Dar eu am perceput în misterele și fastul care însoțesc destinul lui Vasile Capșa și al slugii sale Costache, tainele femeilor ce se succed într-o familie, trecându-și de la una la alta atât numele, cât și darul de clarvăzătoare și harta ciudată, încrustată adânc pe spate, altă lecție, cea a lui Milorad Pavič, din Dicționarul khazar, cel fără seamăn, din Partea lăuntrică a vântului sau roman despre Hero și Leandru. Spațiul construit este același, adică Balcanii cu halo-ul lor, cu drumuri ce duc spre răsărit până la Sevastopol, ori până la Damasc.

Ca în romanele scriitorului sârb care a aruncat romanul în secolul XXI încă din 1984, și aici vieți întregi se împlinesc prin călătoriile unor căutători, prin dezvăluirile femeilor, în nodurile istoriei – războaie sau revoluții. Vasile Capșa însuși pare să nu-și afle locul, stăpânit de un soi de ceartă a sufletului cu trupul, fiind un hermafrodit, iar Rada, bulgăroaica din Topoli, salvatoarea lui de la moarte, posedă o știință ascunsă, de aceea o aduce la București și o instalează în Hotel Universal, ei îi scrie mereu din locurile depărtate în care călătorește.

Povestea lui Capșa, bucătarul cel înzestrat cu darul de alcătui cele mai fine și prețioase cofeturi, povestea șirului de femei născute din Rada bulgăroaica amestecă societăți secrete și daruri rare. Hotel Universal se înalță datorită frăției constructorilor, iar trei frați masoni înfăptuiesc discret un ritual când coboară în pivnița hanului: Hagi Tudorache, Leon Manoach și George San Marin. Toate întâmplările din trecut sunt evocate în poveștile Mariei mari spuse nepoatei ei care are același nume, dar rostit rârâit se preschimbă în Maia.

Bunica Maria mare o pregătește pe Maia să primească moștenirea familiei, altfel spus, o inițiază, legând istoriile narate cu ritualul pregătirii dulceții de trandafiri. Maia crește în provincie, în două orașe depărtate de capitală, dar într-acolo se îndreaptă la Revoluție, cu trusa ei medicală de feșe, și seringi, intuind că ar putea fi de ajutor. Și tot zilele tulburi ale Revoluției o duc apoi în Hotel Universal, simțind, chiar din moment ce pătrunde prima oară pe coridoarele lui c-a revenit acasă.

O faună pestriță populează Hotel Universal, din care nu lipsesc bișnițarii și securiștii sau viitorii procurori, dintre ei se desprind câteva figuri stranii: Aliona basarabeanca adusă de peste Prut de Vasile, care își descoperă darul de a citi viitorul în Tarot, Georgică și iubita lui finlandeză Ulla ce nu se mai satură de făcut amor, Mohicanu care-a ajuns în scaunul cu rotile după o tentativă de zbor sinucigaș.

Cea mai stranie pereche o formează însă omul locului, Dincă administratorul cu stagiu serios de informator al Securității și intrusul, profesorul Dreptu, care-și caută aici refugiu, terorizat fiind de una dintre neveste. Între toți, Maia își asumă prin scris dubla misiune: copiază scrisorile trimise de Vasile Capșa Radei, stră-străbunica ei, reface poveștile spuse de bunica ei Maria, înregistrează întâmplările din fabulosul Hotel Universal, cu turnenii, asasinarea profesorului Dreptu.

Cheia cărții este însă bine ascunsă, ea se cere căutată în cele două motto-uri, în titlurile de capitol ce indică traseul unei experiențe spirituale, pornind de la Ignacio de Loyola, ajungând la Tarot – tot ca într-un roman al lui Milorad Pavič – Ultima iubire la Țarigrad. Finalul ce propune un fel de explicație rațională nu spulberă încărcătura ocultă a romanului, ci-i oferă cititorului deliciul unui ultim ocol, de la care poate ori nu să pătrundă în pivnița ficțiunii.

Simona Sora, Hotel Universal, Editura Polirom, 2013 (ediția I – 2012), 276 pag.