In cazul Petromidia, PNA a ajuns la APAPS
In cazul Petromidia, PNA a ajuns la APAPS
Ofiteri de Politie judiciara si un specialist din cadrul Parchetului National Anticoruptie s-au deplasat ieri la sediul Autoritatii pentru Privatizare si Administratia Participatiilor Statului (APAPS) de unde au ridicat documente referitoare la privatizarea companiei Petromidia.
Procurorul care verifica modul in care a fost privatizata Petromidia si cum a fost majorat capitalul social si schimbata structura actionariatului a dispus, prin ordonanta, ridicarea de inscrisuri de la APAPS, in legatura cu privatizarea rafinariei, au declarat ieri surse judiciare. Propunerea de vanzare a actiunilor detinute de stat de la Petromidia, raportul de evaluare pentru pretul pe actiuni, certificate fiscale, caiete de sarcini, procese-verbale referitoare la licitatie, sunt doar cateva din documentele in posesia carora au intrat cei patru ofiteri de Politie judiciara si specialistul financiar ai PNA.
“Speram ca investigatiile vor fi conduse conform cu valorile democratiei si transparentei, oricare ar fi motivele declansarii lor”, au declarat ieri oficialii grupului Rompetrol.
Sectia de combatere a infractiunilor conexe infractiunilor de coruptie din Parchetul National Anticoruptie are in lucru un dosar penal avand ca obiect privatizarea societatii Petromidia SA. Surse judiciare sustin ca in aceasta saptamana vor fi ridicate inscrisuri de la mai multe institutii, documente care urmeaza a fi inventariate.
-
Românii revin la Fidelis: 1,48 mld. lei în noiembrie, cel mai bun rezultat din luna mai încoace, la aceleași dobânzi ca în octombrieBurse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026
-
EDIȚIE SPECIALĂ AFACERI DE LA ZERO SUSȚINUTĂ DE 5 TO GO. Bogdan Găman și Diana Munteanu au deschis o cafenea într-un mic oraș din județul Bacău, care generează venituri de peste 600.000 lei. Cei doi pregătesc a doua cafenea anul viitor(auxiliar) · 13 noiembrie 2026
-
Ce au in comun gigantii tech Apple, Google și mai nou Nvidia? După 33 de ani cu Jensen Huang la conducere, Nvidia intră în cel mai dificil test de succesiune din Big TechBusiness Internaţional · 13 noiembrie 2026