În decembrie va începe construcția unui nou mall în București
Compania portugheză Sonae Sierra și dezvoltatorul irlandez Caelum Development anunță din nou începerea construcției centrului comercial ParkLake din cartierul Titan din București, noul termen prezentat fiind luna decembrie, în condițiile în care a fost obținută autorizația de construcție.
Centrul comercial, cu o suprafață totală de 70.000 metri pătrați, 200 de magazine și 2.600 de locuri de parcare, urmează să fie deschis în 2016, după investiții de 180 de milioane de euro, potrivit unui comunicat al dezvoltatorilor.
“Autorizația de construire pentru ParkLake, primită în septembrie 2013 și care include îmbunătățirile la nivelul conceptului centrului comercial aduse de cei doi parteneri din cadrul joint venture-ului, permite începerea dezvoltării. Licitația pentru lucrările de construcție se află în desfășurare, iar lucrările vor începe în decembrie 2013”, se arată în comunicat.
Proiectul a fost anunțat în urmă cu peste cinci ani de către Caelum Development, care estima o investiție de circa 500 milioane de euro pentru o suprafață de 110.000 de metri pătrați. În 2008, Sonae Sierra s-a asociat cu Caelum pentru dezvoltarea proiectului, însă în cele din urmă a ieșit din parteneriat, pentru a reveni în 2012.
ParkLake Plaza va fi amplasat pe Bulevardul Liviu Rebreanu, lângă Parcul Titan, din sectorul 3, pe un teren de 8,2 hectare, achiziționat de Caelum Development în 2006.
În urmă cu aproximativ un doi ani, Caelum anunța că a început lucrările de construcție la centrul comercial, ajustat însă din punct de vedere al suprafeței la 67.000 metri pătrați. De atunci nu au mai fost anunțuri oficiale, însă potrivit informațiilor din piață lucrările au fost oprite încă de anul trecut.
ParkLake Plaza va include o zonă de restaurante internaționale cu peste 20 de unități, un multiplex Cinema City cu 16 săli, un hipermarket Cora cu o suprafață de 15.000 mp, Pure Fitness, Flanco, Douglas, Zara Home și mai multe magazine de modă precum H&M, Mango, Zara, OYSHO, Pull & Bear, Stradivarius și Massimo Dutti, Bershka.
Centrul va oferi 2.700 de spații de parcare la subsol și o varietate distinctă de activități de timp liber și sporturi aflate în legătură cu parcul.
Sonae Sierra deține 49 de centre comerciale și este prezentă în 12 țări, administrând peste 85 de astfel de proiecte, cu o valoare de piață de 5,8 miliarde de euro și cu o suprafață totală închiriabilă de peste 2,3 milioane mp. În România, compania deține River Mall din Râmnuicu-Vâlcea și a anunțat înainte de criză dezvoltarea de centre comerciale la Craiova și Ploiești.
Caelum Development este o companie specializată în investiții și dezvoltare imobiliară, deținută de un grup privat de investitori irlandezi. Compania are sediul central în Varșovia și un portofoliu de 36 de proiecte în Europa.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026