In Kosovo s-a schimbat doar sensul prigoanei etnice

Implinirea unui an de la primele atacuri aeriene ale Aliantei Nord-Atlantice asupra Iugoslaviei gaseste provincia Kosovo intr-o situatie cel putin la fel de neclara, daca nu chiar de criza. Cele 78 de zile de bombardamente ale aviatiei NATO, lansate fara aprobarea prealabila a ONU, nu au reusit sa rezolve conflictul interetnic din provincie, dupa cum nici prezenta trupelor internationale nu a facut mare lucru. Singurul “castig” este crearea a patru protectorate – Albania, Muntenegru, Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei si, evident, Kosovo. Optimismul afisat de Occident scade pe zi ce trece. Declansand campania militara pentru a-i proteja pe etnicii albanezi din Kosovo de amenintarile presedintelui iugoslav Slobodan Milosevici si de represaliile sarbilor, comunitatea internationala a ajuns astazi sa lanseze tot mai des avertismente – nu numai verbale – chiar la adresa etnicilor albanezi. Una dintre cele mai vehemente voci este acum cea a Statelor Unite, tocmai cea care in urma cu un an pleda cel mai puternic pentru apararea albanezilor. Daca presedintele american Bill Clinton este “profund deceptionat” de situatia din provincie, secretarul de Stat Madeleine Albright este atat de preocupata de escaladarea tensiunilor incat l-a trimis recent in zona pe purtatorul sau de cuvant, James Rubin, pentru a trasmite albanezilor un semnal de avertisment. “Nu ne-am trimis avioanele pentru a-i elibera pe albanezii din Kosovo si pentru a le permite acestora sa raspunda tot prin crime”, a declarat Rubin cu ocazia unei vizite in Kosovo, facand aluzie la agresiunile comise impotriva minoritatilor nealbaneze din provincie, in special a sarbilor. Mai mult chiar, Rubin i-a avertizat pe albanezi ca exista riscul sa piarda sustinerea comunitatii internationale. “Nu trebuie sa se creada ca sprijinul nostru este asigurat pentru totdeauna. Acest sprijin se bazeaza pe speranta ca albanezii vor face ceea ce trebuie pentru a stopa terorismul”, a declarat oficialul american. In pofida declaratiilor triumfaliste – de genul “campania aeriana a fost incununata de succes, dupa cum a promis Alianta, fortele sarbe au plecat, KFOR este acolo, iar refugiatii s-au intors la casele lor” – reprezentantii comunitatii internationale nu au cum sa nu se faca si acum ca nu vad care este realitatea. Lucrurile par sa fi iesit complet de sub control. Suvernitatea Serbiei este pusa sub semnul intrebarii, legile federale au fost suspendate, marca germana a inlocuit dinarul, iar sarbii si celelalte etnii sunt obligati sa se retraga din provincie. “Ceea ce se intampla azi in Kosovo este rezultatul politicii eronate a comunitatii internationale, care a bombardat Iugoslavia fara a sti ce sa faca dupa aceea”, declara trimisul special al ONU in Kosovo, Jiri Dienstbier. Continuare in pagina 20 Urmare din pagina 1 Mai mult, o noua explozie de violenta ameninta provincia si, o data cu ea, intreaga regiune a Balcanilor. Incantati de “victoria” lor asupra sarbilor, cei mai radicali “comandanti” ai miscarii separatiste incearca sa elibereze provincia alungandu-i pe ultimii sarbi din Kosovska Mitrovita, orasul divizat din nordul provinciei. “Anumite persoane afirma ca aceasta campanie aeriana a Aliantei a avut ca efect accelerarea epurarii etnice. Aceasta afirmatie este dezmintita de fapte”, afirma recent lordul George Robertson, secretarul general al NATO, in incercarea de a justifica actiunea militara a Aliantei impotriva Iugoslaviei. Dar tot realitatea este cea care il contrazice. De facto, Kosovo este controlata de albanezi, sarbii si celelalte comunitati nealbaneze fiind practic eliminate de pe teritoriul provinciei. Tot mai multi reprezentanti occidentali denunta “teribila epurare etnica” aplicata etniilor nealbaneze din provincie, cu toate ca aceasta a avut loc dupa desfasurarea in provincie a fortei internationale de mentinere a pacii. Potrivit Inaltului Comisariat ONU pentru Refugiati (UNHCR), aproximativ 240.000 de sarbi si alti cetateni nealbanezi au fugit de violentele si amenintarile albanezilor de la sosirea KFOR in provincie, in iunie 1999. Mai mult, seful acestei organizatii, japoneza Sadako Ogata, sustine ca nu exista “conditii adecvate” pentru intoarcerea sarbilor si a celorlalti nealbanezi in provincie. ai nu este o voce singulara. In acelasi timp, o noua miscare armata de eliberare a aparut in estul provinciei, sector aflat sub control american, iar combatantii sai si-au sporit incursiunilor in Valea Presevo, din sudul Serbiei, unde mai traiesc importante comunitati albanofone. In plus, binecunoscutele structuri mafiote din Albania au pus stapanire pe Kosovo, economia subterana fiind mai mult decat infloritoare, in pofida situatiei economice catastrofale oficiale. Kosovo “este un paradis pentru mafii, un spatiu liber pentru toate activitatile criminale si pentru mafia internationala”, avertiza Jiri Dienstbier, adaugand ca in provincie “domneste haosul”, in regiuni si in sate “exista structuri private ale puterii”. Toate acestea nu fac decat sa confirme esecul total al scopurilor operatiunii din Kosovo, asa cum au fost ele definite initial de NATO si de ONU, si anume de a avea o provincie multietnica si democratica. Occidentul a avut nevoie de un an de zile pentru a-si da seama ca o convietuire multietnica in Kosovo este practic imposibila.