Versiunea completă
Companii

În piața pavajelor primul semestru amintește de perioada de boom

Creșterea a fost susținută de lucrări diverse, de la cele de infrastructură până la comenzi din sectorul rezidențial, comercial sau industrial, multe dintre proiecte fiind însă lansate încă de anul trecut.

Ioan Dornescu - Mediafax · 26 septembrie 2012 · 4 min de citit

Creșterea a fost susținută de lucrări diverse, de la cele de infrastructură până la comenzi din sectorul rezidențial, comercial sau industrial, multe dintre proiecte fiind însă lansate încă de anul trecut.

“În ciuda unui început de an dominat de o vreme nefavorabilă (temperaturi de -15/-20 de grade în februarie), comenzile s-au dezghețat rapid în luna martie, astfel încât estimăm că piața a crescut în primul semestru din 2012 cu aproximativ 20% față de aceeași perioadă a anului trecut. Factorii principali care au susținut vânzările din această perioadă au fost lucrările de infrastructură finanțate din fonduri europene, proiectele industriale și comerciale, dar și comenzile din zona rezidențială”, afirmă Emil Goța, directorul general și unul dintre acționarii firmei Elis Pavaje.

El spune că, spre deosebire de anii anteriori, lunile de vară iulie-august au fost foarte intense, evoluție datorată proiectelor finanțate cu bani europeni, demarate în toamna anului trecut și continuate pe parcursul lui 2012 în ritm susținut.

Reprezentantul Elis Pavaje apreciază că anul trecut valoarea pieței a fost în jur de 90 de milioane de euro, iar pentru 2012 estimează un avans de minimum 10%, prognoza având la bază lucrările mari deja contractate, dar și evoluția normală a sectorului rezidențial.

La rândul său, Sebastian Bobu, directorul executiv al Symmetrica, susține că piața a avut în perioada ianuarie-iunie o creștere de 15-20% față de primul semestru al anului trecut.

“Această evoluție a fost influențată de continuarea investițiilor cu fonduri comunitare, dar și de dorința auto­rităților locale de a finaliza unele proiecte în această perioadă”, a spus el. În schimb, ritmul de creștere s-a mai diminuat în perioada iulie-august, dar a rămas pozitiv comparativ cu 2011, potrivit sursei citate.

Potrivit estimărilor Symmetrica, piața locală de pavele și borduri s-a situat anul trecut la o valoare de circa 70 de milioane de euro și ar putea avansa cu 5-10% în 2012. În volum, piața ar putea crește în acest an de la 12,5 milioane de metri pătrați la 13-13,5 milioane de metri pătrați.

Investiții în extindere

Symmetrica a investit în acest an 4,1 milioane de euro în inagurarea a două noi fabrici, la Prejmer, în județul Brașov, și la Șintereag (Bistrița Năsăud), ajungând la un număr de cinci unități de producție. Compania mai deține fabrici la Verești (județul Suceava), Podul Iloaiei (Iași) și Bolintin Vale (Giurgiu).

“În condițiile în care piața va crește vom decide dacă vom continua expansiunea prin construirea unei fabrici noi”, a spus Bobu.

Afacerile Symmetrica au avansat cu peste 40% în primul semestru din acest an, până la aproximativ 5,9 milioane euro, iar pentru întregul an compania a luat în calcul o majorare cu 20% a cifrei de afaceri, până la 16,2 milioane euro. “Evoluția pozitivă a businessului va fi influențată de continuarea investițiilor publice în infrastructură și urbanism, dar și de investițiile pe care le-am realizat în cele două noi fabrici, acest ultim fapt permițându-ne oferirea unui preț mai bun în zonele în care ne-am dezvoltat”, precizează reprezentantul companiei Symmetrica.

Pavelele au o pondere de 60% în vânzările companiei Symmetrica, restul fiind asigurat, printre altele, de borduri, rigole sau capace de rigolă. Compania este controlată de două persoane fizice, Florentina Mihaela Stanciu și Florin Cristinel Stanciu.

În ce a investit Elis Pavaje? “În 2012 s-au investit aproximativ un milion de euro care au vizat în principal con­strucția unei noi stații de betoane în Petrești, Alba, investiție care ne permite să asigurăm cu resurse interne principala materie primă necesară pentru serviciile de montaj. La aceasta se adaugă modernizarea echipamentelor de producție și dezvoltarea unor produse de pavaj noi”, a spus Emil Goța de la Elis Pavaje.

Compania a înregistrat în primele șase luni o creștere de aproximativ 25% a afacerilor, avans pe care speră să-l păstreze și în semestrul al doilea. Conform datelor raportate la Ministerul de Finanțe, Elis Pavaje a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 84,6 milioane lei (20 milioane euro).

Elis Pavaje are două unități de pro­ducție, la Petrești (Alba) și Stoenești (Prahova), și un portofoliu care include pavaje industriale, borduri, rigole, blocheți, produse ornamentale din beton, bolțari și dale pentru terase. Produsele industriale au generat anul trecut peste 60% din cifra de afaceri.

Produsele companiei sunt comercializate printr-o rețea națională de peste 100 distribuitori, dar și prin lanțurile de bricolaj. Compania este controlată de Emil Elisiu Goța și Vasile Goța.

Deși estimează rulaje mai mari în 2012, pe o piață în urcare, firmele de profil nu sunt ferite de grijile specifice la nivelul întregii industrii: termenele mari de plată, care pot cauza blocaje, reducerea finanțărilor de la buget, problemele în gestionarea programelor europene sau puterea de cumpărare în scădere se numără printre factorii care pot impacta negativ inclusiv acest sector.

Citește și