Versiunea completă
Business Internaţional

În Portugalia jumătate din energie vine din surse regenerabile

În urmă cu cinci ani liderii portughezi au promis să reducă dependența statului de combustibilii fosili importați. În acest sens, autoritățile au creionat o serie de proiecte pe energie regenerabilă, utilizând în principal resursele eoliene și hidrologice, dar și căldura solară și valurile oceanice, scrie The New York Times.

Cristina Roșca · 10 august 2010 · 2 min de citit

În urmă cu cinci ani liderii portughezi au promis să reducă dependența statului de combustibilii fosili importați. În acest sens, autoritățile au creionat o serie de proiecte pe energie regenerabilă, utilizând în principal resursele eoliene și hidrologice, dar și căldura solară și valurile oceanice, scrie The New York Times.
Astăzi, barurile din Lisabona, fabricile din Porto sau stațiunile luxoase din Algarve sunt luminate în principal prin energie regenerabilă.
În acest an, aproape 45% din energia electrică produsă în Portugalia va proveni din surse regenerabile, de la 17% în urmă cu cinci ani.
La acest capitol România stă mult mai rău, energia produsă din surse regenerabile fiind mult sub 5%.
Producția energiei eoliene din Portugalia – considerată de Agenția Internațională a Energiei cu sediul la Paris “cu potențial competitiv” – a crescut de șapte ori în ultima jumătate de deceniu.
În 2011, Portugalia se așteaptă să devină prima țară care va inaugura o rețea națională de stații de încărcare pentru mașinile electrice. “Am văzut toate zâmbetele – să știi că e un vis bun. Nu pot să intru în această competiție. Este prea scump”, a spus primul-ministru Jose Socrates, amintind de modul în care omologul său italian Silvio Berlusconi s-a oferit în glumă să îi construiască un Ferrari electric. Experiența Portugaliei arată că este posibil să faci aceste schimbări într-un timp foarte scurt”, a spus Socrates.
Potrivit unui studiu realizat de compania Ernst & Young, cele mai importante destinații pentru investițiile în energie regenerabilă sunt Statele Unite, China, Germania, India și Italia. Portugalia ocupă locul zece.
Accidentul petrolier din Golful Mexic a ridicat din nou semne de întrebare privind riscurile și costurile imprevizibile pe care trebuie să le suporte America din cauza dependenței sale de combustibilii fosili. Președintele Barack Obama a expus planul său, potrivit căruia până în 2025, circa 20-25% din energia electrică a Statelor Unite să fie produsă din surse re­generabile. Experiența Portugaliei din ultimii cinci ani de­monstrează că un progres rapid este posibil, însă evidențiază totodată că această tranziție are un preț. Gospodăriile portu­gheze au plătit mult timp pe electricitate aproape dublu față de cele din Statele Unite. În ultimii cinci ani, prețurile au cres­cut cu 15%, probabil în parte din cauza programului de ener­gie regenerabilă, potrivit Agenției Internaționale a Energiei.
Deși un raport din 2009 al agenției a descris tranziția Portugaliei către energie regenerabilă un “succes re­mar­cabil”, acesta adăuga că “nu este încă pe deplin clar înțeles și apreciat costul, atât financiar, cât și economic, precum și im­pactul asupra prețului energiei plătit de consumatorul final”.

Citește și