Versiunea completă
Business Internaţional

In Rusia inflatia este la minimul ultimelor 18 luni

In Rusia inflatia este la minimul ultimelor 18 luni

Olimpia Damian · 7 august 2001 · 2 min de citit

Inflatia in Rusia a fost de 0,5% in iulie, inregistrand cel mai redus nivel din ianuarie 2000, in conditiile in care preturile la alimente au scazut, iar planurile guvernului de a diminua cresterea preturilor incep sa-si arate efectele, relateaza BBC.

Pentru intreg anul 2001, cabinetul estimeaza un nivel de 20% al ratei inflatiei, similar cu cel de anul trecut.

Cresterea modesta a preturilor de luna trecuta, cea mai mica valoare din ultimele 18 luni, a urmat dupa saltul major de 1,6% din iunie.

Rata anuala a scazut progresiv din ianuarie, cand inflatia a fost de 2,8%. De la inceputul acestui an, preturile au crescut cu 13,2%.

Principalul motiv al calmarii inflatiei este ieftinirea produselor alimentare in acest sezon, pe masura ce recolta aprovizioneaza pietele cu produse proaspete. Preturile alimentelor au scazut cu 0,3%, dupa ce au crescut cu 1,9% in iunie.

De asemenea, decizia guvernului de a stabili un plafon maxim la tarifele practicate de reteaua rusa de monopoluri private, in care sunt incluse firme ce activeaza in domenii precum energia, gazele naturale sau caile ferate, au determinat diminuarea inflatiei.

In plus, reducerea masei monetare a avut un efect pozitiv, dupa luni in care s-au tiparit bancnote pentru cumpararea de dolari, iar moneda nationala a fost slabita pentru a face companiile locale mai competitive.

Saptamana trecuta, German Gref, ministrul economiei si comertului, a declarat ca 38% din inflatia anului 2000 s-a datorat cresterii tarifelor la monopolurile naturale.

“A fost luata decizia conform careia tarifele asupra monopolurilor naturale vor fi ajustate numai in situatii de urgenta”.

“Totusi, aceste tarife nu pot fi mentinute la acelasi nivel la infinit, pentru ca nu sunt rentabile”, declara John Lomax, analist la HSBC. Lomax considera ca Putin are misiunea dificila de a conduce reforma economica.

Preturile in cazul monopolurilor naturale nu pot creste prea mult, avand in vedere nivelul de trai foarte scazut al populatiei, inflatia si recesiunea economica.

Citește și