In UE, prin Inalta Poarta

Multa lume trebuie ca s-a mirat miercuri de raportul prezentat de Comisia Europeana la Bruxelles. Si, cand spun multa lume, ma refer la noi, romanii care locuim in tara cu acelasi nume si la ei, strainii, care stau de destul de multa vreme pe aici ca sa stie ca e prea frumos ca sa fie adevarat. Specialistii Comisiei Europene au tras concluzia ca Romania are statut de economie de piata si ca indeplineste conditiile politice, desi se contrazic cateva randuri mai jos, remarcand minimalizarea rolului Parlamentului prin abundenta de ordonante de urgenta, precum si ciudata corelatie intre migratia politica spre partidul de guvernamant si alocarea fondurilor de stat sau provenind de la U.E. Raportul mentioneaza ca Romania mai are de incheiat patru capitole, dintre care trei foarte dificile. Dar si acestea tin tot de clasa politica aflata la putere: justitia inca mai este controlata de conducerea tarii si reformele intarzie, coruptia face parte din structura aparatului de putere si este incurajata de incapatanarea cu care statul isi pastreaza monopolul asupra domeniului utilitatilor, eliminand astfel insasi idea de concurenta. Presa nu se simte nici ea prea bine si, probabil, ca situatia se va perpetua chiar dincolo de momentul 2007. Termenul dat de Comisia Europeana pentru incheierea negocierilor – inceputul anului viitor – e, la randul sau, surprinzator. Cum ar putea oare Romania sa ofere garantii reale, credibile, suficiente ca va reglementa cele patru dosare restante, in conditiile in care urmeaza alegeri generale si apoi o perioada de acomodare inerenta instalarii oricarui executiv nou?  Daca n-am intra in detalii, raportul de tara prezentat saptamana aceasta la Bruxelles ar ramane cea mai mare victorie a Romaniei de dupa intrarea in NATO si, poate, chiar mai mult decat atat. Dar ar trebui sa stim ca modul expeditiv in care membrii Comisiei au trecut peste subiectul “Romania” nu e neaparat o veste buna pentru noi. Pentru ca tot ceea ce nu vom rezolva acum in pregatirile pentru UE, se va razbuna inzecit dupa integrare. Cel mai elocvent exemplu negativ – si cel mai des dat in spatiul comunitar – este Polonia, care s-a grabit sa incheie capitolele, iar astazi se zbate in greutati economice nascute tocmai din neatentia cu care si-a  negociat intrarea in randul lumii. Graba demonstrata miercuri, la Bruxelles, are o explicatie: Turcia. Expediind agenda facila, comisarii europeni s-au concentrat asupra punctului greu de pe ordinea de zi: aderarea unei tari atipice, din punct de vedere cultural si religios, la Uniunea Europeana. La capatul a patru ore de dezbateri, s-a decis un “da” conditionat, care a convenit guvernului de la Ankara si a starnit reactii amestecate in randul statelor membre. Turcia asteapta de 40 de ani sa fie inclusa in clubul tarilor europene – in 1963 a semnat un acord de asociere la Comunitatea Economica Europeana – insa primirea ei in UE nu e garantata, chiar daca deschide negocieri anul viitor asa cum isi doreste, si nici usoara. Uriasa piata de desfacere, cap de pod in lumea musulmana, Turcia ar aduce Uniunii numai avantaje, cu conditia sa nu se abata de la traseul secular si sa respecte regula jocului. Dar aderarea ei provoaca deocamdata mai multe probleme, decat satisfactii, asa ca liderii europeni care vor intrarea Turciei au nevoie de timp, spatiu de manevra si  putere de convingere pentru a-si pune planul in aplicare. Pe langa reformele – multe si importante – pe care trebuie sa le faca guvernul de la Ankara, Uniunea Europeana mai trebuie sa ajunga si la consens in privinta aderarii turcilor. Problema nu ar fi atat aspectul cultural si religios diferit de restul Europei, cat dimensiunile impresionante, saracia, insasi disputa privind apartanenta Turciei la Europa si, mai ales, atitudinea opiniei publice. In timp ce multi europeni se tem de ceea ce ar insemna pentru unitatea continentului sosirea Turciei, in aceasta tara opinia publica e si neinformata iin legatura cu consecintele aderarii, si tematoare ca isi va pierde identitatea nationala, cultura si moneda. In urmatorii ani, Uniunea Europeana va avea de dus un  razboi lung si greu in interiorul si in exteriorul ei, timp in care noi, considerati un caz facil si cu evolutie previzibila, beneficiem – dupa cum s-a vazut – de indulgenta. Mai mult in gluma, decat in serios, era si timpul ca Turcia sa faca ceva bun pentru noi