Versiunea completă
Ziarul de Duminică

Înainte și mult peste „Codul lui da Vinci”

„Ultimul Cato” de Matilde Asensi ne-a revelat o scriitoare fascinantă prin romanul ei publicat în 2001, înaintea faimosului „Cod al lui Da Vinci” de Dan Brown și incomparabil superior acestuia.

Elisabeta Lasconi · 20 iulie 2010 · 1 min de citit

“Ultimul Cato” de Matilde Asensi ne-a revelat o scriitoare fascinantă prin romanul ei publicat în 2001, înaintea faimosului “Cod al lui Da Vinci” de Dan Brown și incomparabil superior acestuia. Thriller esoteric și erudit, romanul oferă o poveste ieșită din comun ce începe la Vatican, în Arhiva Secretă: un etiopian mort într-un accident de avion provoacă o anchetă a Bisericii, pentru că are tatuate pe corp șapte cruci și șapte litere grecești, iar într-o casetă păstrează bucăți din relicva cea mai prețioasă a creștinilor – Sfânta Cruce.
Ancheta reunește trei specialiști din domenii diferite: sora Ottavia Salina, expertă în paleografie, un căpitan din Garda Elvețiană și un arheolog egiptean. Ei încep periplul ce presupune aventură și cunoaștere, istorie și mistere, probe inițiatice și pericole mortale care îi duc în șapte orașe simbolizând șapte păcate capitale: Roma – trufia, Ravenna – invidia, Ierusalim – mânia, Atena – lenea, Constantinopol – avariția, Alexandria – lăcomia și Antiohia – desfrâul.
Mai multe despre acest mare roman, în ediția de vineri a Ziarului de Duminică la rubrica FICTIUNE LA FEMININ.

Citește și