Înainte și peste Codul da Vinci

“Ultimul Cato” de Matilde Asensi ne-a revelat, în sfârșit, o scriitoare fascinantă prin romanul ei publicat în 2001 înaintea faimosului “Cod…” al lui Dan Brown și incomparabil superior acestuia. Thriller esoteric și erudit, romanul oferă o poveste ieșită din comun ce începe la Vatican, în Arhiva Secretă (unde altundeva ar fi putut începe?): un etiopian mort într-un accident de avion provoacă o anchetă a Bisericii, pentru că are tatuate pe corp șapte cruci și șapte litere grecești, iar într-o casetă păstrează bucăți din relicva cea mai prețioasă a creștinilor – Sfânta Cruce.

Ancheta reunește trei specialiști din domenii diferite: sora Ottavia Salina, specialistă în paleografie, un căpitan din Garda Elvețiană și un arheolog egiptean. Ei încep periplul ce presupune aventură și cunoaștere, istorie și mistere, probe inițiatice și pericole mortale ce îi duc în șapte orașe simbolizând șapte păcate capitale: Roma – trufia, Ravenna – invidia, Ierusalim – mânia, Atena -lenea, Constantinopol – avariția, Alexandria – lăcomia și Antiohia – desfrâul.

Și astfel în călătoria lor se împletesc povești felurite: ei descoperă Frăția Păzitorilor Crucii împlinindu-și misiunea de-a lungul secolelor, cu toate secretele păstrate intacte; legăturile Frăției cu biografia lui Dante și mai ales cheia pe care o dau terținele din “Purgatoriul”. Iar împlinirea misiunii încredințate de Sfântul Părinte îi acaparează și le cere să dovedească nu doar inteligență și subtilitate, ci și voință și ambiție, rezistență fizică și psihică, energie și inventivitate, răbdare și abilitate.

Călătoria făcută în trei și încercările prin care trec împreună se dovedește o experiență de cunoaștere și de autocunoaștere. Ottavia află lucruri nebănuite despre familia ei, despre dorințele ei adevărate, căpitanul își dezvăluie pe rând trecutul și pasiunile surprinzătoare, cum ar fi studiul literaturii italiene și interesul pentru “Divina Comedie”, Farag Boswell își acceptă destinul care îl îndepărtează de tot ceea ce îi era familiar. Toți trei se schimbă pe parcursul călătoriei și cititorul se bucură de o cascadă a surprizelor în finalul romanului.

Ca thriller erudit, “Ultimul Cato” își ține cititorul cu sufletul la gură până la ultimele pagini, îmbogățindu-l cu “porții de secrete” pe care manualele școalare, tratatele academice sau marile enciclopedii le ignoră sau le eludează: istoria descoperirii Sfintei Cruci de către Elena, mama lui Constantin cel Mare, mormântul ultimului împărat al Bizanțului, cheile de lectură ale “Purgatoriului” . Astfel, lectorul poate intra în labirintul răsfirat prin câteva țări și civilizații, se familiarizează cu două discipline pe care civilizația modernă le-a uitat și pierdut: istoria sacră și geografia sacră, accesibile doar prin coduri simbologice.

Matilde Asensi nu a avut parte de promovarea eficientă de care s-a bucurat și a profitat Dan Brown, dar romanul ei are mai multă densitate și o documentare cel puțin tot atât de solidă. Scriitoarea afirma într-un interviu (fragmentele sunt plasate pe site-ul Editurii Humanitas fiction): “Istoria Bisericii este înțesată cu sute de mistere fascinante, iar poveștile pe care le spun eu sunt adevărate… N-aș îndrăzni să inventez ceva. Tot ce scriu este mai întâi verificat în cărți, articole din presă și așa mai departe.”

Să privim altfel lucrurile: “Codul lui da Vinci” a pregătit cititorul român ca să poată înțelege și gusta “Ultimul Cato”, roman net superior prin erudiție și rafinament. Și să aștepte cu frison traducerea următorului roman aflat în planul editurii Humanitas fiction, “Împărăția de sub cer” (“Todo Bajo el cielo”, 2006, ale cărui mistere se deslușesc printr-o călătorie în China…), poate și a celorlalte (“El salón de ámbar”, 1999; “Iacobus”, 2000; “El origen Perdido”, 2003; “Peregrinatio”, 2004; “Tierra firm”e, 2007) sau chiar a ultimului apărut, în 2010, “Venganza en Sevilla”, ce urcă vertiginos în topurile vânzărilor.

Matilde Asensi, “Ultimul Cato”, traducere de Dragos Cojocaru și Alina Țiței, Editura Humanitas fiction, 480 pag, 2009

ELISABETA LĂSCONI, eseist și critic literar. Absolventă a filologiei bucureștene (1980), doctorat susținut în 1998 cu o teză despre Sorin Titel, publicată în două cărți (“Oglinda lucioasă, oglinda aburită”, Ed. Amarcord, 2000; “Sorin Titel, Ciclul bănățean”, Ed. Univers, 2000).

Colaborări la revistele Adevărul literar și artistic, Caiete Critice, Cultura, România literară, Viața Românească.