Inaltii functionari publici, obligati sa demisioneze daca vor candida
Inaltii functionari publici care vor sa candideze la alegerile parlamentare vor fi nevoiti sa demisioneze din functie, potrivit unei ordonante de urgenta adoptata ieri de Senat.
Inaltii functionari publici care vor sa candideze la alegerile parlamentare vor fi nevoiti sa demisioneze din functie, potrivit unei ordonante de urgenta adoptata ieri de Senat. Senatul a adoptat, cu 70 de voturi “pentru” si sase “impotriva”, proiectul de lege privind aprobarea OUG 97/2008 pentru modificarea Titlului I al legii alegerilor uninominale si a legii statutului alesilor locali. Senatorii si-au insusit un amendament formulat la comisia juridica, care stabileste ca inaltii functionari publici pot candida pentru Senat sau pentru Camera Deputatilor numai daca, la data depunerii candidaturii, si-au incetat, prin demisie, raporturile de serviciu. Textul initial al OUG stabilea ca inaltii functionari publici pot candida pentru Parlament si in conditiile in care se suspenda din functie pe perioada desfasurarii campaniei electorale. Termenul de adoptare tacita in cazul acestei ordonante expira miercuri. Proiectul de lege privind aprobarea OUG 97/2008 pentru modificarea Titlului I al legii alegerilor uninominale si a legii statutului alesilor locali va ajunge in dezbaterea Camerei Deputatilor, in calitate de for decizional.
-
HELLENiQ ENERGY anunță un plan de investiții de peste un miliard de euro în România, prin intermediul companiei sale locale din domeniul energiei din surse regenerabile.Info · 13 noiembrie 2026
-
ZF IT Generation. Cel mai greu pentru un start-up românesc este să vândă în străinătate, nu să construiască produsul. Fondatorii DesignVerse, Veridion și Footprints AI: Am fost nepregătiți pentru vânzări, iar un produs superior nu câștigă singur contracte. DesignVerse vrea 1-2 runde de finanțare în 2027, iar Veridion a refuzat oferte de achizițieZF IT Generation · 13 noiembrie 2026
-
Mai multe necunoscute decât date sigure despre Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al României: Tot ce se știe acum cu jumătate de an înainte de producție este că OMV Petrom are 30 de contracte semnate, în timp ce Romgaz lucrează încă la licitațiiBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026