Inapoi la stiri, acum!

Jurnalista a inceput sa citeasca stirea, apoi si-a dat seama despre ce este vorba, s-a oprit si le-a spus celor doi colegi aflati la dreapta si la stanga ei ca nu are de gand sa continue. A urmat un moment putin cam teatral, in care prezentatoarea Mika Brzezinski a incercat sa dea foc cu o bricheta scriptului stirii, colegii au oprit-o, ea a mototolit stirea si a spus: “Producatorul meu mi-a bagat stirea asta pe gat. Urasc sa incep programul de stiri cu o astfel de prostie, cand adevaratele stiri sunt date la coada. Dati-mi prompterul la urmatoarea, va rog”. A primit un script nou si a refuzat din nou sa citeasca stirea. S-a ridicat, s-a indreptat spre tocatorul de hartie din stanga ei (multi s-au intrebat cate platouri de stiri au un tocator de hartie la indemana, de unde si suspiciunea de regizare) si a distrus din nou scriptul. Cand a revenit a spus: “Hai sa trecem la stiri, acum!”. Stia ea de ce nu voia in ruptul capului sa deschida jurnalul cu vestea despre Paris Hilton. Urmatoarea stire era despre Irak! Imaginile cu mostenitoarea pierde-vara a imperiului Hilton au rulat totusi, fara script, iar colegii ei au improvizat un comentariu, in timp ce Mika statea cu capul in maini privind in jos dezamagita. Mika Brzezinski este fiica in varsta de 41 de ani a lui Zbigniew Brzezinski, fost consilier pe probleme de securitate al fostului presedinte american Jimmy Carter.
Acest incident venea pe fondul degradarii accentuate a calitatii jurnalelor televizate, al tabloidizarii excesive a informatiilor, al concurentei din ce in ce mai acerbe pentru audienta, care conduce spre ultrasimplificare si spre un nivel tot mai scazut al emisiunilor de stiri nu numai in America, ci peste tot in lume. Dar nu fusese primul gest de acest fel.
In 1998, jurnalistul Bruno Roger-Petit, prezentatorul jurnalului de noapte de la France 2, isi termina emisiunea, anunta meteo, ureaza noapte buna telespectatorilor, isi strange hartiile de pe masa si, intr-o totala lehamite, le arunca peste umar. Problematizat, evenimentul este analizat de Ignacio Ramonet, fostul director al Le Monde Diplomatique, in cartea sa Tirania comunicarii: “Nivelul unor jurnale televizate este atat de degradat, incat nici chiar prezentatorii nu mai cred in ele (…). Jurnalul nu stralucea, gestul lui Petit era un fel de a spune <Ce-ati vazut acum maine va fi dat uitarii>”. Peste cateva zile, jurnalistul recidiveaza si isi incheie jurnalul spunand: “Buna seara si pe maine in acelasi decor la fel de vesel…”. Bruno Roger-Petit era cunoscut inainte de aceste evenimente ca un jurnalist greu de suportat, mai ales pentru ca obisnuia sa amendeze unele gesturi pe care le considera nejurnalistice ale colegilor sai. Astfel, el ii spunea lui Benoit Duquesne “motodidact” pentru ca realizase un material-tabloid de pe automobilul CX al lui Jacques Chirac in seara alegerilor prezidentiale din 1995, o tachina pe redactorul-sef Arlette Chabot pentru “independenta” sa jurnalistica, iar despre revistele de weekend spunea ca au aerul de “targ de vite”. Liberation il considera pe jurnalist “unul dintre prezentatorii cei mai rau intentionati pe care i-a cunoscut televiziunea, un stindard viu al informatiei robotizate”. Hm, daca ar fi sa analizam numai faptele expuse aici, ar iesi taman invers, dar e posibil ca jurnalistul sa fi exagerat cu atitudinea sa carcotasa, nu cunoastem alte amanunte si nici realitatile frantuzesti intr-atat de bine incat sa stim exact contextul in care se exprima jurnalistul. Singurul lucru sigur e ca Bruno Roger-Petit a fost dat afara de la France 2 la putin timp dupa incidente.
Mult mai elegant si mai putin teatral, primul om care a refuzat sa citeasca la televizor un text in care nu credea a fost Walter Cronkite, de la CBS, care a transmis asasinarea presedintelui Kennedy si aselenizarea, cel care este si astazi o legenda in America si face parte indestructibila din insasi istoria televiziunii, din insasi istoria presei. “Asa stau lucrurile si nu avem ce face” trebuia sa spuna el seara de seara la sfarsitul jurnalului de stiri. Totusi, de cateva ori, a renuntat sa spuna formula, pur si simplu pentru ca nu credea ca lucrurile au stat chiar “asa” sau poate pentru ca nu credea ca “nu avem ce face”…
Lasand la o parte componenta teatrala a celor doua cazuri expuse, al jurnalistei Mika Brzezinski si al lui Bruno Roger-Petit, se pune intrebarea: aveau ei dreptul sa faca un astfel de gest? Puteau sa refuze sa citeasca o stire in care nu credeau? Raspunsul este da. Se numeste clauza de constiinta si exista si astazi in orice legislatie a presei dintr-o tara libera, numai ca in Romania nimeni nu o invoca niciodata. In virtutea acestei clauze, orice jurnalist este liber sa refuze sa scrie, sa citeasca, sa difuzeze in orice varianta o stire daca aceasta este impotriva constiintei sale, impotriva valorilor morale, religioase sau ale profesiei, in care el crede. Conform legislatiei, el nu poate fi dat afara daca a invocat aceasta clauza si nu poate fi victima nici unei sanctiuni.