Inaugurare cu Oameni, locuri, grădini/ de Stelian Țurlea

Orice galerie de artă e o bucurie pentru un oraș și pentru iubitorii de frumos, așa că nu putem decât saluta din toată inima redeschiderea Galeriei de Artă Goldart Hilton. Înființată în 1997, galeria s-a închis în urmă cu ceva vreme, timp în care designerul Mihnea Ghilduș a reorganizat spațiul într-o manieră care să permită expunerea cu prioritate a lucrărilor maeștrilor artei contemporane românești.

Galeria va găzdui de acum încolo expoziții de autor, dorindu-se a fi un loc de referință pentru arta plastică contemporană. Săptămâna trecută Goldart Hilton s-a redeschis în această nouă formulă, prima expoziție prezentând lucrările a doi mari artiști, creatori ai unui grup cunoscut în plastica românească sub numele de “Prolog”. Este vorba de Horea Paștina, profesor la Universitatea Națională de Artă, și Mihai Sârbulescu. Frumusețea exponatelor și admirabila perseverență a galeriei mă îndeamnă pe mine, neștiutor în ale artelor plastice, să încropesc din nou un text pentru care cer iertare cititorilor.

Grupul “Prolog” a fost înființat în 1985 de cinci pictori, între care cei doi expozanți de acum, și s-a remarcat de la început prin surprinderea a ceea ce Andrei Pleșu numea “natura ca spațiu al așteptării”. Toate expozițiile “Prolog” (pro-logos – înainte de logos) de până acum, numeroase, n-au fost altceva decât – continua eseistul – “anticipări ale Logosului, întâlniri în natură, ale unui grup de artiști care, dincolo de fascinația strictei dexterități și a ingeniozității goale, preferă să aștepte răsăritul întremător al unei convingeri.”

În mare măsură cam același lucru se poate spune și despre expoziția “Oameni, locuri, grădini”. Cei doi expun lucrări recente, dar și din cicluri de creație mai vechi, dezvăluind încă o dată o parte din universul imaginat de ei în pictură. Lumea lui Horea Paștina ascunde multiple înțelesuri, în care natura e prezentă și statornică. “Natura este pentru Horea Paștina nu numai făgăduința viitorului, deci biruitoarea timpului, ci și biruitoarea spațiului, fără anularea lui”, spunea părintele Dumitru Stăniloaie despre pictura sa. Peisajele lui Paștina plutesc, ca și cum ar artistul ar fi pictat aerul, iar sentimentul de nemărginire și totodată de poveste este mai pregnant decât la oricare alt pictor contemporan.

Spre deosebire de Paștina, pictura lui Mihai Sârbulescu este plină de optimism, expresivitate, exuberanță și chiar un anume dramatism. Tablourile au o frumusețe excentrică. Culorile vii ale grădinilor pictate de Sârbulescu la Balcic, Agapia, Mogoșoaia și Măgura, “deznădăjduit de frumoase – scria criticul Theodor Redlow – s-ar putea spune că te pun pe jar, te neliniștesc.”

Expoziția va fi deschisă până pe 20 aprilie.