Inbod spera la vanzari de 18 mil. dolari
Importatorul si distribuitorul de cafea Inbod Impex SRL estimeaza vanzari de 18 mil. $ anul acesta, cu 80% mai mari anul acesta fata de 2001, cand au fost de 10 milioane de dolari, a declarat directorul de marketing al companiei Laurentiu Iuga. "Estimam ca la sfarsitul acestui an cota de piata a companiei sa fie mai mare cu cu 3-5%, ceea ce ar reprezenta aproape un sfert din totalul consumului de…
Importatorul si distribuitorul de cafea Inbod Impex SRL estimeaza vanzari de 18 mil. $ anul acesta, cu 80% mai mari anul acesta fata de 2001, cand au fost de 10 milioane de dolari, a declarat directorul de marketing al companiei Laurentiu Iuga.
“Estimam ca la sfarsitul acestui an cota de piata a companiei sa fie mai mare cu cu 3-5%, ceea ce ar reprezenta aproape un sfert din totalul consumului de cafea boabe din Romania. Speram, insa, ca vanzarile sa creasca dupa ce am intrat pe piata cafelei macinate”, a spus Iuga, citat de Mediafax.
Compania a inaugurat o fabrica noua la sfarsitul saptamanii trecute, in zona Otopeni, in urma unei investitii de peste 10 milioane de dolari, potrivit estimarilor directorului general si proprietarului companiei, Percy Garzon. Fabrica are o capacitate de productie de 50 de tone si o suprafata totala de 3.500 metri patrati. In aceasta fabrica se produce cafeaua macinata ambalata marca Peru Coffee in pachete de 125 grame.
Iuga a afirmat ca societatea vinde lunar circa 700 de tone de cafea boabe. Pana la sfarsitul lunii octombrie, compania importase aproximativ 5.000 tone. Cafeaua pe care o distribuie este importata din Vietnam, Indonezia, India, Peru, Columbia, Brazilia si Costa Rica.
“In ultima vreme, cafeaua boabe a castigat o cota de piata importanta in detrimentul celei macinate, in special datorita faptului ca aceasta a castigat mai multa incredere in ochii consumatorului roman”, a mentionat Iuga. “Pentru anul viitor, intentionam sa scoatem pe piata cafea la ambalaje mai mari si care se va adresa birourilor si clientilor din reteaua HoReCa (hoteluri, restaurante, catering – n.r.),” a mentionat Iuga.
Inbod Impex a fost infiintata in anul 1994 si face parte din grupul de firme Percy Romania, fondat de omul de afaceri peruan Percy Garzon.
-
Bucureștiul intră pe harta marilor evenimente internaționale: infrastructură pentru până la 8.000 de participanțiInfo · 13 noiembrie 2026
-
PENNY deschide magazin în locul unuia dintre cele mai cunoscute cluburi istorice din București. În același spațiu a funcționat și Mega Image, dar a închisRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026
-
Cursa pentru angajare: cine conduce clasamentul aplicărilor pe platformele de recrutare și care sunt cele mai căutate joburi în funcție de generațieZF Gen Z · 13 noiembrie 2026