Versiunea completă
Companii

Inca doi ani de pierderi la Tarom

Compania nationala de transport aerian Tarom ar urma sa redevina profitabila in 2005, dupa ce a inregistrat in acest an pierderi de circa 27 milioane de dolari, cu circa 6,5 mil. $ mai redusa decat estimarile, a declarat Alexandru Szlivka, directorul general al companiei

Bogdan Neagu · 17 decembrie 2002 · 2 min de citit

Compania nationala de transport aerian Tarom ar urma sa redevina profitabila in 2005, dupa ce a inregistrat in acest an pierderi de circa 27 milioane de dolari, cu circa 6,5 mil. $ mai redusa decat estimarile, a declarat Alexandru Szlivka, directorul general al companiei.
“Anul viitor, conform planului de afaceri, ar trebui sa inregistram pierderi de 19,5 milioane de dolari, insa estimam ca acestea sa fie de numai 14-15 milioane dolari”, a adaugat Szlivka.
In 2001, pierderile Tarom au fost reduse la 38 de milioane de dolari, de la nivelul de 62 de milioane de dolari consemnat in anul precedent. Tot in 2001, compania a inregistrat o cifra de afaceri de circa 185 milioane de dolari.
Szlivka a precizat ca una dintre masurile de redresare a societatii vizeaza cresterea numarului curselor catre Europa Occidentala. “Vom mari la 14 numarul curselor saptamanale catre Paris si vom introduce curse zilnice catre Roma, Madrid si Bruxelles”, a mai spus directorul Tarom.
Szlivka a mentionat ca Tarom a oferit companiei Egipt Air, in leasing, pe o perioada de sase luni, trei aeronave ATR, contract care aduce societatii un profit “destul de frumusel”.
“O alta masura pe care o vom lua va fi aceea de a pastra numarul de locuri pentru fiecare clasa, conform repartizarilor initiale. Spre exemplu, daca nu vor mai fi bilete la o anumita clasa, numarul de locuri nu va mai fi suplimentat, iar pasagerii vor fi obligati sa opteze pentru clasa imediat superioara”, a aratat Szlivka.
Conducerea Tarom se va orienta, de asemenea, catre utilizarea avioanelor ATR pentru efectuarea unor curse regionale. “Un exemplu in acest sens ar fi introducerea unor rute de la Constanta la Istanbul, Salonic sau Atena sau de la Cluj spre Budapesta Viena si Trieste”, a explicat Szlivka.
Referindu-se la cursele pe distante mari, oficialul Tarom a spus ca politica companiei in acest domeniu vizeaza fidelizarea clinetilor si imbunatatirea serviciilor oferite. “Din vara, vom introduce catre New York cate sase curse saptamanale”, a precizat Szlivka.
Flota Tarom este alcatuita din noua aeronave Boeing 737, la care se adauga sapte avioane ATR si doua aparate Airbus.
In ceea ce priveste politica tarifara, directorul Tarom a afirmat ca nu vor fi efectuate majorari de tarife in perioada urmatoare. “Am putea apela la ajustari de preturi la cursele in care capacitatea de incarcare a avioanelor depaseste 80%”, a mai spus Szlivka.
Totodata, oficialul Tarom a spus ca va incerca sa intensifice relatiile de colaborare cu agentiile de turism, prin introducerea unor curse charter spre anumite destinatii, precum si a unor curse de noapte.

Citește și